Primăria Capitalei vrea un recensământ al animalelor de companie. Ce pățești dacă nu declari ce animale ai în casă

Stefan Daniel 31.07.2019, 11:25
Primăria Capitalei vrea un recensământ al animalelor de companie. Ce pățești dacă nu declari ce animale ai în casă

Primăria Capitalei vrea să se facă un recensământ al tuturor animalelor de companie pe care le dețin românii din periferia Bucureștiului. Întreaga procedură va dura vreo doi ani și toți proprietarii de animale trebuie să declare din ce specie sunt acestea, numărul lor, rasă, culoare, talie, sex și vârstă. Pentru cei care nu se supun regulii sau furnizează date eronate, au fost pregătite sancțiuni usturătoare.

Se cere un recensământ al animalelor de companie, deoarece se estimează că numărul acestora a crescut spectaculos

Primăria Capitalei vrea un recensământ al animalelor de companie. Ce pățești dacă nu declari ce animale ai în casă
Românii se autodeclară mari iubitori de animale, dar tot aici se constată un număr alarmant de mare de agresiuni și omoruri de animale

Deocamdată este un proiect de lege pus pentru dezbatere publică, dar are șanse să devină lege și ar putea fi chiar utilă pentru toți posesorii de animale care dețin un număr responsabil de animăluțe de companie pe care vor să le protejeze. Tot se plângeau aceștia că în România nu există o protecție reală a animalelor. Adevărul este că nici n-are cum să fie dacă nu există o evidență a acestora, cum este în alte state din Uniunea Europeană.

Dacă îți împarți casa/curtea cu un cățel, o pisică sau oricare alt animal de companie legal, Primăria Capitalei va dori să-l declari cu toate informațiile pe care le-am enumerat mai sus. Trebuie să existe un recensământ al animalelor de companie, așa cum există și-n cazul oamenilor. Dincolo de speculații și conspirații, recensământul este util și contribuie la siguranța ta.

Acesta va fi realizat de niște recenzori desemnați de Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), care-și vor desfășura activitate de luni până vineri, între orele 8:00 și 20:00. Declarația privind numărul animalelor de companie pe care le deții poate fi depusă și online (vom da mai multe detalii atunci când vor fi furnizate, dacă proiectul devine lege), însă recenzorii vor verifica dacă spui adevărul sau nu.

Ce amendă iei dacă nu declari numărul animalelor de companie pe care le deții

Dacă refuzi să declari informațiile cerute sau dacă oferi date eronate, poți primi o amendă cuprinsă între 200 și 800 de lei, în funcție de caz.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte:

  • refuzul de a da date, furnizarea de date eronate sau incomplete recenzorilor – cu amendă de la 400 la 800 de lei;
  • neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data decesului sau înstrăinării animalului – cu amendă de la 200 la 600 de lei;
  • neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data dobândirii sau fătării unui/unor animal(e) – cu amendă de la 200 la 600 de lei.

Contravențiile vor fi constatate, iar amenzile vor aplicate doar de către polițiștii locali, serviciul Poliția Animalelor.

Jumătate din minimul amenzii poate fi achitată în cel mult 15 zile de la data la care a fost aplicată.

Acest recensământ ar fi o premieră pentru România. La noi, nici numărul locuitorilor umani din București nu se mai știe exact, dar e clar că nu mai suntem doar 2 milioane, mai ales începând cu perioada toamnei.

Deocamdată avem doar estimări cu privire la animalele de companie din România – cca. 11 milioane, de toate speciile. Din acestea, vreo 4 milioane de câini și 4,2 milioane de pisici. Mai avem din 2015 un studiu care arăta că 48% dintre românii din mediul urban dețin cel puțin un animal de companie.

Vezi aici proiectul de lege pus spre dezbatere publică.

Urmăriți Impact.ro și pe