Prima țară care va dispărea din cauza schimbărilor climatice se scufundă rapid: soluția creativă ca să fie ținută minte

Gabriel Peneș 16.11.2022, 11:50
Prima țară care va dispărea din cauza schimbărilor climatice se scufundă rapid: soluția creativă ca să fie ținută minte

Prima țară care va dispărea din cauza schimbărilor climatice nu acceptă gândul că ar putea fi ștearsă din istorie umanității. Un mic arhipelag din Oceanul Pacific, Tuvalu, al patrulea cel mai mic stat independent din lume, a găsit soluția pentru păstrarea culturii, tradițiilor și istoriei sale, în caz că insulele ce îl compun vor fi înghițite de ape până la finalul acestui secol, așa cum prognozează specialiștii.

Prima țară care va dispărea din cauza schimbărilor climatice se scufundă rapid

Statul Tuvalu, format dintr-un un grup de nouă insule, cu populație totală de 12.000 de locuitori, se află așezat în Oceanul Paciofic, la jumătatea distanței dintre Australia și Hawaii. Este a patra cea mai mică țară din lume, după Vatican, Monaco și Nauru, câștigându-și independența față de Marea Britanie în 1978.

Dar Tuvalu se află sub o imensă amenințare. Conform specialiștilor, insulele sale vor fi înghițite de apele Pacificului până la finalul secolului, din cauza încălzirii globale ce va duce la topirea calotei polare și creșterea nivelului oceanelor.

Neacceptând gândul unei asemenea dispariții concrete, oficialii din Tuvalu s-au gândit să folosească tehnologia actuală pentru a construi o versiune digitală a țării, conform Reuters. Practic, Tuvalu se va „muta” în metavers.

Ministrul de externe al Tuvalu, Simon Kofe, a declarat la summitul COP27 privind clima că a sosit momentul să caute soluții alternative pentru supraviețuirea țării sale, printre care se numără transformarea Tuvalu în prima națiune digitalizată din metavers – un tărâm online care folosește realitatea augmentată și virtuală (VR) pentru a ajuta utilizatorii să interacționeze.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Pe măsură ce pământul nostru dispare, nu avem de ales decât să devenim prima națiune digitală din lume. Pământul nostru, oceanul nostru, cultura noastră sunt cele mai prețioase bunuri ale poporului nostru. Și pentru a-i proteja pe cetățeni de vătămări, indiferent de ce se întâmplă în lumea fizică, îi vom muta în cloud”, a spus Kofe.

Soluția creativă ca să fie ținută minte

La summitul COP26 de anul trecut, Kofe s-a adresat conferinței stând până la genunchi în apa de mare pentru a evidenția amenințarea existențială pe care o reprezintă schimbările climatice pentru națiunile insulare precum Tuvalu.

În ultima sa intervenție, metaversul este încadrat ca o potențială casă pentru toate țările, dacă nu există un efort global pentru a aborda problema.

„Numai efortul global poate asigura că Tuvalu nu se mută permanent online și nu va dispărea pentru totdeauna din planul fizic. Fără o conștiință globală și un angajament global față de bunăstarea noastră comună, este posibil să găsim în curând că restul lumii ni se alătură online, pe măsură ce pământurile lor dispar”, a spus el.

Tuvalu va fi prima țară care se va replica în metavers, dar va fi urmată atât orașul Seul, cât și națiunea insulară Barbados, care anul trecut au declarat că vor intra în metavers pentru a oferi servicii administrative și, respectiv, consulare.

“Ideea este să continuăm să funcționăm ca stat și, dincolo de asta, să ne păstrăm cultura, cunoștințele și istoria într-un spațiu digital”, a declarat Kofe pentru Reuters înainte de anunț.

Kofe a declarat că speră ca înființarea unei națiuni digitale să permită Tuvalu să continue să funcționeze ca stat chiar dacă va fi complet scufundată.

Acest lucru este important, deoarece guvernul începe să depună eforturi pentru a se asigura că Tuvalu continuă să fie recunoscută la nivel internațional ca stat și că granițele sale maritime – și resursele din aceste ape – sunt menținute chiar dacă insulele sunt scufundate.

Kofe a declarat că șapte guverne au fost de acord cu recunoașterea continuă, dar există provocări în cazul în care Tuvalu se va scufunda, deoarece este un domeniu nou al dreptului internațional.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....