Prima persoană din lume depistată pozitiv la coronavirus, variola maimuței și HIV, în același timp

Mihnea Tălău 25.08.2022, 11:45
Prima persoană din lume depistată pozitiv la coronavirus, variola maimuței și HIV, în același timp

Un bărbat din Italia a devenit prima persoană din lume care a fost testată pozitiv pentru variola maimuței, coronavirus și HIV în același timp, susțin oamenii de știință.

Testat pozitiv pentru toate cele trei infecții

Cercetătorii de la Universitatea din Catania spun că bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost testat pozitiv pentru toate cele trei infecții în urma unei călătorii în Spania la începutul acestui an.

Acesta suferea de febră, dureri în gât, oboseală, dureri de cap și inflamații la nivelul inghinal. În total, bărbatul a petrecut cinci zile în Spania, între 16 și 20 iunie, timp în care a recunoscut că a întreținut relații sexuale neprotejate cu bărbați.

Potrivit unui raport de caz publicat în Journal of Infection, el a fost testat pozitiv pentru coronavirus pe 2 iulie – la trei zile după ce a avut primele simptome, anunță The Sun.

În aceeași zi a început să dezvolte o erupție cutanată pe brațul stâng, înainte de a dezvolta vezicule mici și dureroase pe trunchi, membre inferioare, fața și fese.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De asemenea, în zilele următoare i-au apărut bășici pe corp.

Al treilea caz de variola maimutei, confirmat in Romania

Pe 5 iulie, bărbatul a fost internat la departamentul de urgențe al Spitalului Universitar San Marco din Catania, Italia, înainte de a fi transferat la unitatea de boli infecțioase.

Acolo, el a fost testat pentru variola maimuței, unde a dat un rezultat pozitiv.

De asemenea, a fost testat pentru mai multe boli cu transmitere sexuală și a fost testat pozitiv pentru HIV -1.

Este singurul caz raportat de coinfecție cu variola maimuței, SARS-CoV-2 și HIV

Specialiștii au spus că: „Deoarece acesta este singurul caz raportat de coinfecție cu virusul monkeypox, SARS-CoV-2 și HIV, nu există încă suficiente dovezi care să susțină că această combinație poate agrava starea pacientului.

„Având în vedere actuala pandemie SARS-CoV-2 și creșterea zilnică a cazurilor de variola maimuței, sistemele de sănătate trebuie să fie conștiente de această eventualitate”, au adăugat ei.

Ultima evoluție vine în contextul în care virusul s-a răspândit în întreaga lume, peste 41.000 de cazuri de boală fiind raportate în 94 de țări, potrivit datelor recente ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...