După o pauză îndelungată de pe rețelele de socializare, Adelina Pestrițu și-a surprins fanii, urcând un InstaStory în care povestește ce s-a întâmplat cu ea de când a fost depistată cu noul Coronavirus și de ce a ales să facă această pauză din social media.
„Dragii mei, regret că nu am fost atât de activă pe rețelele de socializare, dar am decis să mă concentrez 100% pe starea mea de sănătate. Nu este plăcut să fii bolnav, dar în aceste momente alegi să te gandești cum să revii sănătos lângă familia ta, și mai ales, lângă copilul tău. In perioada de izolare mi-am scris toate gândurile într-un articol, pe care urmează să-l urc pe blogul meu, unde vă povestesc detaliat despre toată această experiență. Până atunci vreau doar să vă liniștesc, mi-am terminat tratamentul, mă simt mult mai bine și imi e tare dor de voi. Ne revedem curand, sper eu, cu bine!” a scris Adelina Pestrițu într-un InstaStory, astăzi.
Săptămâna trecută, Adelina Pestrițu a ajuns la Spitalul Militar din Capitală, imediat după ce a fost testată pozitiv cu noul Coronavirus. Aceasta a povestit, tot într-un InstaStory, cum a aflat că are COVID-19. La scurt timp, mărturisirea ei a stârnit reacții diverse în social media. Ulterior, vedeta a ținut să clarifice situația și a decis să povestească cum s-a petrecut totul, chiar de pe patul de spital.
Vedeta a fost aspru criticată după ce a spus că și-a dat seama că ceva nu este în regulă după ce și-a pierdut mirosul și gustul, însă în aceeași zi, când era în noua sa mașină, a spus că o deranjează mirosul de brăduț al odorizantului auto, ceea ce a ridicat multe semne de întrebare cu privire la infectarea cu Covid-19.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„M-am lăsat pe mâna medicilor. M-au internat imediat și am trecut printr-o evaluare. Mi s-a făcut o radiografie pulmonară, EKG, analize. Oamenii de aici sunt foarte amabili. Îi admir foarte mult. Simptomele rămân doar acestea: lipsă gust, miros, stare de oboseală și puțin amețită. În foarte scurt timp o să merg să stau izolată într-un loc sigur în care voi fi monitorizată de DSP. Nu o să merg să stau cu familia. Mă simt bine și vreau să vă spun să aveți grijă”, a mai spus Adelina.