Prezență slabă la protestele AUR de la ora 12. Poate pentru că joia, la ora 12, oamenii de regulă sunt la muncă

Impact 12.02.2026, 22:18
Prezență slabă la protestele AUR de la ora 12. Poate pentru că joia, la ora 12, oamenii de regulă sunt la muncă

Protestul, anunțat de George Simion și intitulat „12 minute, pe 12 februarie, la ora 12:00”, trebuia să adune în fața primăriilor milioane de români nemulțumiți de creșterea taxelor. Însă prezența a fost extrem de redusă. Atât la fața locului, cât și pe rețelele de socializare, participarea a fost modestă, cu grupuri de câteva zeci de oameni în fața clădirilor publice și acoperire online lipsită de darul viralizării.

Evenimentul avea scopul de a reprezenta „ieșirea în stradă a românilor” împotriva majorării taxelor și impozitelor impuse de Guvern. În realitate, majoritatea românilor erau la serviciu, iar restul erau ocupați cu treburi zilnice. În unele locuri, cum ar fi farmaciile, la ora protestului se înregistrase chiar mai multă aglomerație decât la manifestație.

Urmăriți Impact.ro și pe