Previziune preț benzină: 20 de lei pentru un litru – spune Oracolul din Bălcești, clarvăzătorul după colț Dumitriu Dragomir

de: Impact
13 03. 2026, 18:31

Domnul Dumitru Dragomir, acest Babu Vangu al Bălceștilor, a mai făcut o previziune economică în emisiunea lui Horia Ivanovici. Dacă se mai închid două-trei rafinării mari din Orientul Mijlociu, spune domnul Dragomir, benzina în România ar putea ajunge până la 20 de lei litrul.

Dacă nu se mai închid rafinării, atunci vestea e bună: benzina ar ajunge la „doar” 12 lei litrul. Sună aproape ca o ofertă promoțională pentru șoferii optimiști.

Wall-Street, cu ochii pe noi

Analiștii economici încă verifică dacă previziunile domnului Dragomir au fost făcute în baza unor calcule sau direct după metoda consacrată „am eu un feeling”.
Oricum, sperăm că emisiunea este urmărită și pe Wall Street, ca să știe și traderii de petrol la ce preț să pună benzina săptămâna viitoare.