Președintele Klaus Iohannis, considerat vinovat pentru eșecul aderării la Schengen. Ce rezolvare au găsit românii, potrivit sondajului CURS

Anca Manolica 12.12.2022, 14:22
Președintele Klaus Iohannis, considerat vinovat pentru eșecul aderării la Schengen. Ce rezolvare au găsit românii, potrivit sondajului CURS

În urma eșecului aderării României la Spațiul Schengen, au apărut o mulțime de critici și nemulțumiri. Românii nu au ezitat să își spună părerea despre decizia Austriei de a bloca accesul țării noastre în spațiul european de liberă circulație. Unii cred că ar trebui boicotate firmele și produsele austriece, în timp ce alții spun că vina le aparține conducătorilor și, în cea mai mare măsură, președintelui Klaus Iohannis.

Șeful statului, considerat cel mai mare vinovat pentru eșecul aderării la Schengen

România s-a aflat joi, 8 decembrie, în fața unei decizii extrem de importante. Din păcatem răspunsul nu a fost favorabil! România nu a fost dorită în Spațiul Schengen de către Austria, prelungind așteptarea care durează deja de 11 ani. Așadar, țara noastră nu intră în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE.

Vinovatul? Nu este unul singur! Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) a realizat un sondaj de opinie după acest eșec, iar românii consideră că vina îi aparține, în cea mai mare măsură, președintelui Iohannis.

Sondajul CURS, făcut în perioada 9-11 decembrie 2022, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), a avut 1088 de respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste.

Astfel, la întrebarea: „Care este principalul vinovat pentru că România nu a intrat în Schengen?”, participanții au răspuns că nu există un singur vinovat, ci mai mulţi, după cum urmează: preşedintele Klaus Iohannis (23%), întreaga clasă politică (12%), Guvernul (9%), interesele companiilor private (7%). În topul responsabililor, a fost plasat și premierul Nicolae Ciucă (7%).

Care este principalul vinovat pentru că România nu a intrat în Schengen?
Care este principalul vinovat pentru că România nu a intrat în Schengen?

Alte întrebări din sondaj

În opinia dumneavoastră, faptul că România nu a intrat în Schengen se datorează mai degrabă:

  • factorilor interni (41%);
  • factorilor externi (47%).

Pe plan european, cine credeţi că a ajuta mai mult România în efortul de a intra în spaţiul Schengen?

  • Stânga Europeană (36%);
  • Dreapta Europeană (32%);
  • Nimeni (21%).

Ca urmare a faptului că România nu a intrat în Schengen, credeți că România ar trebui să ia măsuri împotriva intereselor economice ale Austriei în România?

  • Da (56%);
  • Nu (40%);
  • Nu ştiu / Nu răspund (4%).

Ce acțiuni credeți că ar trebui să întreprindă statul român?

  • Blocarea achiziţiilor statului român de la companiile austriece (DA – 56% | NU – 35% | NS/NR – 9%);
  • Răcirea relaţiilor diplomatice cu Austria (DA – 55% | NU – 32% | NS/NR – 13%);
  • Acţiune în justiţie la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) (DA – 46% | NU – 42% | NS/NR – 12%);
  • Decizii ale României împotriva Austriei în deciziile instituțiilor europene (DA – 44% | NU – 40% | NS/NR – 16%);

Ce ar trebui să facă cetățenii români pentru a grăbi integrarea României în Schengen?

  • Să vorbească România de bine în străinătate (DA – 68% | NU – 27% | NS/NR – 5%);
  • Să nu mai meargă în vacanță în Austria (DA – 63% | NU – 31% | NS/NR – 6%);
  • Să nu mai cumpere nimic de la companiile austriece (DA – 54% | NU – 35% | NS/NR – 11%);
  • Să ceara politicienilor demersuri pentru intrarea în Schengen (DA – 34% | NU – 49% | NS/NR – 17%);
  • Nimic (DA – 12% | NU – 86% | NS/NR – 2%).

Marja maximă de eroare a sondajului la nivelul întregului eşantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

Citește și: Pierderi uriașe pentru o categorie de români după ce nu am fost primiți în Schengen. „Am rămas fără cuvinte”

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...