Povestea singurului român care a urcat pe scena Filarmonicii din Viena la concertul de Anul Nou. A fost remarcat din întâmplare. „Imediat i-a fost oferită o bursă”

Mihnea Tălău 01.01.2023, 19:48
Povestea singurului român care a urcat pe scena Filarmonicii din Viena la concertul de Anul Nou. A fost remarcat din întâmplare. „Imediat i-a fost oferită o bursă”

Un adolescent din Sibiu, Oliver Frankel (14 ani), este singurul român care a fost pe scena Musikverein, la concertul de Anul Nou de la Viena. El cântă în corul de băieți care, alături de Filarmonica din Viena.

Un singur român pe scena de la Viena

Încă de la vârsta de 4 ani Oliver a început să cânte arii clasice iar vocea sa a adus multe bucurii celor dragi şi a fost apreciată de profesorii săi de canto, Olivia Scrobote şi Liviu Iftene, relatează TVR1.

Aflat de trei ani la Viena într-un mediu total diferit unde se pregăteşte la cel mai înalt nivel, Oliver a învăţat şi cum să îşi protejeze vocea.

Micul artist a avut şi un turneu de două luni şi jumătate în Statele Unite şi Canada, unde a cântat în peste 40 de concerte. El a fost invitat și într-un turneu de 8 săptămâni în Japonia Programul încărcat nu îi permite să îşi vadă părinţii şi fratele geamăn mai mult de odată la câteva luni.

Oliver Frankel are însă vise şi mai mari. Cântă şi compune arii pentru pian şi vrea să urmeze conservatorul cel mai probabil în Finlanda.

La Concertul de Anul Nou de la Viena, din toata familia, îi va fi aproape doar bunica, întrucât doar un singur bilet au putut procura.

Foarte greu de procurat un bilet la Concertul de Anul Nou de la Viena

Concertul de Anul Nou de la Viena este unul la care se poate cumpăra un bilet după un sistem special. Din luna februarie, cei care vor să cumpere bilet se înscriu la o tombolă pe site-ul filarmonicii și dacă numele lor este extras, pot lua biletul. Sistemul a fost găsit de organizatori fiindcă au o cerere foarte mare.

În 2023, se împlinesc 150 ani de la data primului concert susţinut de Johann Strauss-fiul, compozitorul emblematic al valsului vienez, alături de Orchestra Filarmonicii din Viena.

La pupitrul filarmonicii vieneze, în acest an, se va afla dirijorul Franz Welser Möst, director general muzical al Operei de Stat din Viena între anii 2010-2014, actualmente, directorul muzical al uneia dintre cele mai importante orchestre americane, cea din Cleveland.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...