Unii oameni sunt de-a dreptul speciali și au povești de viață impresionante. Un fost militar, cu ambele picioare amputate, a oferit tuturor o lecție de curaj și ambiție. Deși situația în care se află pare una critică, a demonstrat că nimic nu îți stă în cale când îți dorești ceva cu adevărat. Astfel, a urcat pe Everest, reușind să scrie istorie!
Un fost membru al brigăzii britanice Gurkha, cu ambele picioare amputate, a reușit să scrie istorie și să dovedească tuturor că nimic nu este imposibil. Fostul cadru militar a demonstrat că este de neînvins și, chiar dacă viața i-a dat o lovitură grea, i-a scos în cale multe oportunități de care el profită acum din plin.
Hari Budha Magareste primul om cu ambele picioare amputate deasupra genunchiului care a reușit să escaladeze Everestul. Are 43 de ani și picioare artificiale, cu ajutorul cărora a reușit să urce pe cel mai înalt punct de pe Pământ. Niciun om cu asemenea dizabilități nu a mai reușit o asemenea performanță până acum.
„Veteranul Gurkha, Hari Budha Magar face istorie”, au transmis reprezentanții Brigăzii Gurkha pe Twitter.
Pravat Adhikari, de la compania Himalayan Ski Trek, care i-a asigurat logistica, a declarat că este bine după toată călătoria și se odihnește acum. Când se va reface complet, se întoarce în sânul familiei, unde cei dragi îl așteaptă cu emoție.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Veteranul Gurkha, Hari Budha Magar face istorie”, au transmis reprezentanții Brigăzii Gurkha pe Twitter.
Vezi această postare pe Instagram
Bigyan Koirala, un oficial din cadrul Departamentului de Turism din Nepal, a explicat că întreaga aventură a fost cu adevărat o provocare. Nepalezul a avut nevoie de cinci ghizi pentru a atinge „un record mondial”.
Vezi această postare pe Instagram
Magar a intrat în armată în 1999, iar în 2010 a avut parte de un accident extrem de grav. Militarul a călcat pe un dispozitiv exploziv improvizat în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan, incident în urma căruia a rămas fără ambele picioare.
Bărbatul spune că a suferit mult după ce viața i-a oferit această lovitură. Totuși, a învățat să aibă o viață normală chiar și cu handicap și vrea să demonstreze tuturor că nimic nu este imposibil dacă îți dorești ceva cu adevărat.
„Sper că ascensiunea mea va ajuta la schimbarea percepției asupra persoanelor cu dizabilități. Aș dori să încurajez toți oamenii să se apuce de escaladat orice munte pe care îl doresc”, a declarat Magar.