Promoții înșelătoare prin Poșta Română: ce transmite compania națională

Alexandru Ioanid 03.04.2019, 14:23
Promoții înșelătoare prin Poșta Română: ce transmite compania națională

Mai multe persoane au semnalat faptul că au primit diverse promoții de la Poșta Română. Între altele, erau anunțate că au câștigat un telefon.

Mai mulți utilizatori ai serviciilor mobile au primit mesaje în care erau anunțati că au câștigat un telefon iPhone XS sau Samsuns S10. Toate mesajele erau semnate cu Poșta Română.

Utilizatorilor li se spunea că premiile sunt gata de livrare.

Poșta Română avertizează că e vorba de o înșelătorie

Compania de stat Poşta Română avertizează că nu derulează, în această perioadă, nicio campanie cu premii în telefoane. Astfel de concursuri sunt înșelătoare, iar numele îi este folosit în mod abuziv, transmite compania.

„Atenţie! Poşta Română nu derulează, în prezent, campanii cu premii în telefoane de ultimă generaţie!
În această dimineaţă, mai mulţi utilizatori de servicii mobile au primit mesaje conform cărora ar fi câştigătorii unui telefon de ultimă generaţie, respectiv i-Phone XS sau Samsung S10, după caz. Poşta Română menţionează că nu organizează, în acest moment, niciun astfel de concurs înşelător şi nu răspunde de răspândirea acestor informaţii false, în care numele instituţiei este folosit în mod abuziv”.

Poșta Română

Instituția precizează că singurele informaţii reale se regăsesc pe site-ul oficial al companiei şi pe pagina oficială de Facebook.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Poșta Română se mai află în atenția publicului în aceste zile și din cauza materialelor electorale livrate pentru PSD. Compania susține că distribuie materialele de informare PSD pe baza unui contract comercial plătit.

Modalitatea de distribuţie este stipulată în contractul dintre părţi şi este specifică serviciului POSTMESAGER PLUS.

Compania precizează că salariaţii poştali distribuie aceste materiale în cutiile poştale şi nu le înmânează personal împreună cu talonul de pensie, așa cum s-a speculat.

Urmăriți Impact.ro și pe