Ponturi pariuri. U Cluj – Universitatea Craiova. Cote SuperLiga

Paul Dican 13.04.2026, 07:04
Ponturi pariuri. U Cluj – Universitatea Craiova. Cote SuperLiga

U Cluj – Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 4-a a play-off-ului din campionatul României, este programat, luni, 13 aprilie 2026, de la ora 21:30, pe Cluj Arena, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

U Cluj şi Universitatea Craiova, două echipe, primele clasate, aflate în luptă directă pentru titlul de campioană, se întâlnesc în ultima şi una dintre cele mai interesante şi echilibrate partide din etapa  4-a a play-off-ului din SuperLiga.

U Cluj este pe locul 1, cu 36 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova, şi vine după trei victorii înregistrate în cele trei meciuri disputate în play-out, iar în etapa precedentă s-a impus, în deplasare, cu Rapid, scor 2-1.

În partidele disputate acasă în actuala ediţie de campionat, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a bifat opt succese, cinci remize şi trei eşecuri, iar golgheterul ardelenilor este Jovo Lukic, cu 16 reuşite în SuperLiga.

Universitatea  Craiova ocupă locul 2, cu 36 de puncte, tot atâtea câte are şi liderul U Cluj, şi vine dupîă două victorii şi o înfrângere înregistrate în cele trei partide disputate în play-off, iar în etapa precedentă a câştigat, acasă, cu CFR Cluj, scor 2-0.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Echipa antrenată de Filipe Coelho a bifat şapte succese, şase remize şi trei eşecuri în partidele disputate în deplasare în actualul sezon, iar cel mai bun marcator al oltenilor în campionat este Steven Nsimba, cu nouă goluri.

În sezonul regulat, Universitatea Craiova s-a impus în faţa lui U Cluj, în tur, în Bănie, cu 2-1, pentru ca, în retur, să se consemneze o remiză, scor 0-0.

Superbet oferă cota 1.39 pentru pronostic X2, rezultat egal sau victorie Universitatea Craiova

Articol susținut de superbet
Urmăriți Impact.ro și pe