Ponturi pariuri. Bihor Oradea – Chindia Târgovişte. Cote Liga 2
Bihor Oradea – Chindia Târgovişte, meci contând pentru etapa a 8-a a play-off-ului din liga a doua a României, este programat, marţi, 5 mai 2026 de la ora 17:30, pe Stadionul Iuliu Bodola, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Bihor Oradea, care nu va primi, cel mai probabil, liocenţa pentru SuperLiga, şi Chindia Târgovişte, care va disputa, astfel, barajul de menţinere-promovare, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate partide din etapa a 8-a a play-off-ului din Liga 2.
Bihor Oradea este pe locul 5, cu 42 puncte, cu şase mai multe decât Chindia Târgovişte (nici Steaua nu are drept de promovare), şi vine după două victorii şi trei înfrângeri înregistrate în ultimele cinci etape din Liga 2, iar în cea mai recentă dintre ele a pierdut, în deplasare, cu Voluntari, scor 1-2.
În partidele disputate pe teren propriu în actualul sezon, echipa antrenată de Erik Lincar a bifat nouă succese, trei remize şi două eşecuri (ambele în play-off după ce în sezonul regulat a fost, alături de Corvinul, una dintre cele două echipe neînvinse acasă), iar cel mai bun marcator al ei în campionat este Ioan Hora, cu 10 goluri.
Chindia Târgovişte ocupă locul 6, cu 39 de puncte, şi vine după cinci înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat; în etapa precedentă a pierdut, pe teren propriu, cu Steaua, scor 1-2.
În partidele disputate în deplasare în acest sezon, echipa condusă de Ilie Poenaru a bifat patru succese, trei remize şi şase eşecuri, iar golgheterul dâmboviţenilor este Daniel Florea, cu 10 reuşite în Liga 2.
În sezonul regulat, Chindia Târgovişte s-a impus, acasă, în faţa lui Bihor Oradea, cu 1-0: în turul din play-off, Bihor Oradea s-a impus pe terenul celor de la Chindia Târgovişte, scor 3-1.