Polițiștii români, înarmați precum cei din Occident. Arma propusă de USR pentru dotarea oamenilor legii

Ana Anitoiu 13.12.2022, 08:27
Polițiștii români, înarmați precum cei din Occident. Arma propusă de USR pentru dotarea oamenilor legii

Polițiștii români ar putea fi înarmați precum cei din Occident. Iată ce armă a propus un senator USR pentru dotarea oamenilor legii, după suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne în acest scop.

Ce armă ar putea primi polițiștii din România

Senatorul USR Cristi Berea susține că este nevoie ca forțele de ordine din România să aibă această armă în dotare, astfel încât să se poată apăra de cei care îi atacă. Politicianul se referă la pistoale cu electroșocuri și a precizat că acestea există deja în dotarea polițiștilor din alte țări europene și din Statele Unite ale Americii.

„Vedem de ceva vreme cazuri în care efective ale Poliţiei sunt luate pe nepregătite. De aici şi nemulţumirea noastră faţă de Poliţie. Am propus un amendament la Legea bugetului pentru a fi remediată această problemă, respectiv ca Poliţia Română să fie dotată cu echipament tip taser.

Este vorba de pistoale cu electroşocuri, care sunt arme neletale, dar sunt extrem de eficiente. Astfel de arme sunt în dotarea poliţiştilor din SUA sau din ţări europene”, a afirmat senatorul USR.

De ce au primit politistii locali din Sectorul 3 pistoale fara munitie. A aparut explicatia oficiala
Polițiștii români ar putea primi un nou tip de arme

Cât ar cota noile arme ale polițiștilor români

Senatorul USR Cristi Berea a declarat că suma propusă pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne pentru achiziționarea pistoalelor cu electroșocuri pentru dotarea polițiștilor se ridică la 500.000 de lei.

Politicianul care a făcut această propunere a precizat că suma de 500.000 de lei poate fi suportată de către statul român. Parlamentarul a adăugat că dacă polițiștii români ar avea astfel de arme în dotare, aceștia nu ar mai fi amenințați de către cei care încalcă legea.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Senatorul USR a precizat că amendamentul a fost votat în comisiile reunite de apărare, iar dacă va fi aprobat şi în plen, poliţiştii de la ordine publică ar putea primi pistoale cu electroșocuri încă de anul viitor.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...