Plecare surpriză de la Antena 1! După numai patru luni de zile, frumoasa Bianca Tirsin a anunțat că a renunțat la celebra emisiune „Neața cu Răzvan și Dani”. Aceasta și-a anunțat fanii pe rețelele sociale de decizia pe care a luat-o și a transmis un mesaj plin de emoție. A fost primită cu brațele deschise, s-a simțit bine la matinalul de la Antena 1, însă cu toate acestea a decis să plece, fără a preciza care este motivul.
Așadar, Bianca Tirsin a anunțat că a renunțat la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, după numai patru luni de când se alăturase echipei. Reprezentanta României la Miss Universe 2021 a făcut anunțul pe rețelele de socializare, chiar înainte de începerea noului sezon. Aceasta a transmis un mesaj plin de emoție pe rețelele sociale în care le-a mulțumit fanilor săi, dar și echipei „Neața”, care a primit-o cu brațele deschise.
„Dragilor, vreau să vă anunț că am decis să plec de la emisiunea Neatza de Weekend, după 4 luni pline de distracție, momente frumoase și o experiență de neuitat. Din păcate nu ne vom da întâlnire duminica aceasta pe data de 28 august, dar eu cu siguranța îmi voi urmări colegii. Am primit multe feedback-uri de la voi după emisiuni, știu că v-am fost dragă și pentru asta vreau să vă mulțumesc că m-ați primit cu brațele deschise într-un timp foarte scurt”, a transmis Bianca Tirsin.
Bianca a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei „Neața cu Răzvan și Dani” și spune că s-a simțit excelent alături de colegii săi, cărora le-a mulțumit pentru primirea de care a avut parte.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu în ultimul rând, cei de acasă nu stiu acest lucru, dar echipa de la Neatza este o gașcă muncitoare, amuzantă și când este publicitate, și mai mult de atât, ei vin ca acasă la platou, ceea ce e mare lucru. Pentru mine ei vor rămâne mereu a doua mea casă, a doua mea familie. Îmi va fi dor de tot și de toți” a mai scris prezentatoarea TV.
Frumoasa prezentatoare de televiziune nu le-a oferit fanilor săi și o explicație pentru decizia pe care a luat-o, dar nici nu a vorbit despre planurile sale de viitor. Reprezentanta României la Miss Universe 2021 trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de fotbalistul Adrian Petre, cu care împarte bune și rele de mai bine de cinci ani de zile.