Florile sunt cele mai speciale elemente decorative pe care le poți alege pentru casa ta, însă acestea nu doar înfrumusețează spațiul interior, ci pot contribui la starea ta psihică. Ghivecele cu plante verzi și flori pot să îți facă ziua mai bună și să te încarce cu energie. Aleasă cu atenție, planta de apartament pe care o regăsești în decorul căminului tău, îți schimbă starea de spirit după o zi grea, așa că nu ezita să îți amenajezi spațiul personal cât mai bine cu putință. Iată câteva selecții de astfel de plante benefice.
Este cunoscut faptul că multe plante au calități vindecătoare, însă puțini se gândeau că ele pot acționa chiar și la nivel psihic. Dincolo de faptul că unele dintre ele emană un parfum cuceritor, altele pot constitui un obiect de decor inspirat, care te ajută să îți schimbi starea de spirit. O plantă de apartament aleasă cu atenție te va ajuta să te încarci cu energie și să revii cu sufletul deschis acasă.
Atunci când sunt prezente la interior, plantele ne conectează cu natura. Însă doar unele dintre ele au calități care îmbunătățesc starea de spirit. Ele sunt utile în special după o zi lungă petrecută la birou. Iar dintre cele mai cunoscute se remarcă lavanda. Această plantă, care emană un parfum aparte, este adesea folosită pentru a alunga moliile, însă are totodată proprietăți calmante și relaxante. În plus, ea diminuează stresul, motiv pentru care se regăsește inclusă ca ingredient în diferite loțiuni de corp. Așadar nu ezita să o incluzi în decorul casei tale.

În cazul în care te confrunți cu probleme cu somnul, aloe vera este planta pe care ar trebui să o ții în apropiere de locul tău de dormit. Ea produce oxigen pe parcursul nopții și ajută la îmbunătățirea somnului. De asemenea, o alternativă ar putea fi iasomia, care are un parfum discret și un efect calmant, potrivit pentru cei care au probleme ușoare de insomnie.
Pentru că pandemia ne-a făcut să petrecem chiar și zilele de lucru acasă, cu toții am devenit mult mai stresați. Însă un ghiveci cu bambus ar putea să te ajute să lucrezi mai bine. Acesta reduce poluarea aerului din interior și te ajută să fii mai creativ. În plus, stilul său de creștere te poate ajuta să fii încrezător. Chiar și după recoltare, bambusul crește în continuare, în ciuda celorlalte plante lemnoase. Așadar, nu ar trebui să îți pierzi niciodată speranța.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Deși nu este asociat cu aceeași frumusețe prin care se restul plantelor, cactusul are farmecul său și este ideal ca plantă de apartament. Acesta nu are nevoie de multă îngrijire și crește cât ai clipi. În plus, cactusul te ajută să îți calmezi anxietatea, având efecte calmante.
Palmierul te trimite automat cu gândul la o vacanță exotică. Astfel că este lesne de înțeles de ce este ideal în propriul tău cămin. Poți așeza unul sau mai multe ghivece pe pervazul tău sau chiar într-un colț al încăperii în care îți place să te relaxezi.