Pista aeroportului din Odesa a fost distrusă de bombardamentul rusesc. Care a fost reacția primarului orașului

Mihnea Tălău 01.05.2022, 13:13
Pista aeroportului din Odesa a fost distrusă de bombardamentul rusesc. Care a fost reacția primarului orașului

Primarul din Odesa, Gennadi Trukhanov , a reacționat după ce pista de aterizare a aeroportului din oraș a fost lovită de rachetele rusești. În urma ploii de rachete, pista a fost complet distrusă, devenind inutilizabilă. Cu toate acestea, edilul spune că Odesa nu este orașul care renunță în fața dificultăților.

Zece ani de munca făcuți praf în câteva secunde

Orașul ucrainean Odesa se află de zile bune sub asediul invadatorilor ruși, fiind bombardat atât dinspre mare cât și de pe uscat sau din aer. O puternică lovitură a fost dată Aeroportului Internațional, la care s-a lucrat nu mai puțin de zece ani. Edilul orașului-port nu a întârziat în a-și exprima tristețea.
„5 ani. Am petrecut atât de mult timp construind o nouă pistă. Lucrările la implementarea proiectului au durat aproape 10 ani.
Mult așteptata deschidere de anul trecut a devenit un eveniment nici măcar la scară națională, ci la scară globală. Odesa a ajuns la un nou nivel de dezvoltare, atât în ceea ce privește infrastructura, cât și turismul.
Datorită noii benzi, ne-am așteptat la un aflux colosal de turiști din toată lumea, iar în schimb am primit astăzi o ploaie de rachete.
Dar Odesa nu este orașul care renunță în fața dificultăților. Vom reface cu siguranță banda după victoria noastră, și vor veni și mai mulți turiști la noi”, a scris pe pagina sa de Facebook, primarul Gennadi Trukhanov.

 

Bombardament cu rachete Bastion lansate din Crimeea

Sâmbătă seara forțele ruse au bombardat regiunea Odesa cu ajutorul sistemului de rachete Bastion. Unul dintre obiectivele supus loviturilor de rachete a fost Aeroportului Internațional Odesa. În cursul bombardamentului a fost lovită și a deteriorată grav pista aeroportului, care nu mai poate fi utilizată.

Forțele armate ucrainene au declarat că bombardamentul a fost lansat de pe teritoriul Crimeei ocupate. Atacurile armatei ruse asupra orașului-port continuă cu înverșunare.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...