Imaginile cu o gașcă de pisici care păzește intrarea unui bloc din Constanța s-au viralizat rapid, iar internetul a înțeles exact ce se întâmplă acolo: nu e o simplă adunare felină, ci o veritabilă celulă de pază și protecție. Sistemul e simplu și eficient: accesul în bloc se face pe bază de pliculeț și mângâiere regulamentară.
Locatarii par să fi acceptat noul regulament de ordine interioară. Interfonul e opțional, dar tonul vocii și consistența hranei sunt esențiale. Dacă ai pliculețul preferat, calea de acces e liberă. Dacă nu ai pliculețul preferat sau, mai rău, nu ai deloc, ești evaluat sever de trei perechi de ochi care nu clipesc.
În fond, e poate cel mai corect sistem de securitate din țară. Degeaba ai cartelă de acces, dacă nu dispui și de afecțiune.