Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, joi, că a fost salvat grupul de turiști români care a rămas blocat miercuri pe un feribot între Skiathos şi Volos, după ce autoritățile elene au decis să suspende călătoria din cauza condițiilor meteo nefavorabile provocate de ciclonul Daniel.
Mai mulți cetățeni români au solicitat ajutorul misiunilor diplomatice din Grecia, după ce au fost surprinși pe un feribot de vremea rea.
”Reprezentanții celor două misiuni le-au recomandat cetățenilor români să respecte instrucțiunile autorităților locale, să nu părăsească locațiile sigure în care se află și să semnaleze imediat (la numărul unic 112 și la cele două misiuni ale României) evoluția situației pe plan local, respectiv solicitările suplimentare de sprijin”.
Ambasada României la Atena a menținut legătura și cu reprezentanții unui grup de cetățeni români blocați pe un feribot pe ruta Skiathos – Volos, ca urmare a deciziei autorităților locale elene de amânare a debarcării persoanelor aflate pe navă, până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice în zona de debarcare”, informează MAE.
În multe zone din Grecia ploile puternice au adus cantități de precipitații de 600 până la 800 de litri pe metru pătrat în 24 de ore, ceea ce nu s-au mai semnalat niciodată în această țară, spun meteorologii.

Inundațiile catastrofale din Grecia au surprins mulți români și în hoteluri sau pensiuni, aceștia privind îngrijorați cum viiturile creşteau, iar proviziile lor de apă şi mâncare, scădeau.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În satul Lefokastro, unde ciclonul Daniel a făcut ravagii, zeci de maşini au fost purtate de ape, iar mai mulţi români sunt blocaţi acolo din cauza faptului că drumul principal de acces a fost rupt. Mai mulţi români au rămas blocaţi şi aici, după ce maşinile cu care s-au deplasat au fost avariate în totalitate.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.