Pericol pentru românii care au card la Raiffeisen. Mesajul pe care l-a trimis banca, nu e de joacă

Ana Anitoiu 18.11.2021, 10:33

Raiffeisen Bank a trimis un mesaj către clienții săi prin care le-a atras atenția cu privire la ceea ce trebuie să facă pentru a-și păstra banii în siguranță în conturi, astfel încât să nu cadă victime ale unor atacuri cibernetice. Reprezentanții băncii au transmis că este important ca fiecare persoană să se protejeze, în ciuda faptului că au fost implementate mai multe măsuri de siguranță.

Ce trebuie să știe clienții Raiffeisen Bank ca să nu ajungă victime ale unui atac cibernetic

Reprezentanții Raiffeisen Bank au transmis că de fiecare dată când primesc un SMS, un e-mail sau un mesaj pe o platformă de socializare sau o aplicație de mesagerie ce conține un link, clienții băncii trebuie să fie atenți înainte de a-l accesa. Chiar și în cazul în care un link este trimis de o persoană din agenda personală, este important ca fiecare client să verifice dacă acea persoană chiar a intenționat să trimită respectiva adresă.

”Verifică întotdeauna cu atenție adresele website-urilor pe care le vizitezi. Evită să accesezi pagini în care numele comerciantului nu este scris corect – fii atent la literele din textul adresei care pot fi inversate discret, tocmai pentru a te direcționa pe pagini malițioase.

Nu accesa email-uri, SMS-uri, mesaje din diferite plaforme ce conțin: solicitări pentru confirmarea unor date personale, mesaje care induc urgența sau avertizări de blocare a instrumentelor de plată (carduri, aplicații), promisiuni prea bune ca să fie adevărate, câștiguri mici sau mari și imediate”, le-a transmis Raiffeisen Bank clienților săi.

Pericol pentru romanii care au card la Raiffeisen. Mesajul pe care l-a trimis banca, nu e de joaca
O sucursala Raiffeisen Bank

O altă greșeală de care trebuie să se ferească fiecare client Raiffeisen Bank

Totodată, reprezentanții băncii au transmis că fiecare client trebuie să se ferească de greșeala de a accesa aplicația de internet banking Raiffeisen Online din motoarele de căutare. Aceasta trebuie să fie accesată doar din site-ul oficial al Raiffeisen.

”Poți urma calea www.raiffeisen.ro – buton galben Internet banking – zona Persoane fizice – Raiffeisen Online. De asemenea este bine să folosești un antivirus actualizat pentru computerul tău”, au mai transmis reprezentanții băncii.

În plus, aceștia le-au reamintit clienților că este important să nu ofere numănui date cum ar fi numărul cardului, codul PIN, coduri de autentidicare sau activare, parole, codul de utilizator pentru aplicația de mobile sau internet banking Smart Mobile/Raiffeisen Online, codul 3D Secure,  codul pentru înrolarea cardului în RaiPay, Apple Pay sau Garmin Pay ori parola statica.

”Aceste date le poți introduce doar tu în fluxurile de activare pe care le faci în aplicațiile băncii, dar nu trebuie să le spui altor persoane care te abordează pe aplicații de mesagerie (Facebook, Instagram, WhatsApp etc.) sau pe alte pagini web. Daca vrei să verifici, mai bine apelezi tu *2000 și colegii dedicați iți vor oferi suportul de care ai nevoie”, au transmis reprezentanții Raiffeisen Bank.

Totuși, în cazul în care au dat curs unui e-mail sau telefon suspicios, au oferit datele cardului bancar și apoi au observat o tranzacție neobișnuită ori în situația în care au pierdut cardul sau suspectează o fraudă, clienții au fost sfătuiți de reprezentanții Raiffeisen Bank să-și blocheze imediat cardurile sau să îi contacteze.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...