Incendiu de proporții joi dimineața pe calea ferată, între Bușteni și Azuga, acolo unde o cisternă de tren a luat foc! Incendiul este unul serios, cu flacără deschisă, iar cisterna face parte dintr-un convoi de 22 de vagoane. Pompierii intervin pentru stingerea incendiului.
Update: La acest moment, incendiul se manifestă fără flacără, iar echipajele lucrează pentru răcirea vagonului afectat. Traficul feroviar între Buşteni şi Azuga este blocat, precizează ISU Prahova.
Este pericol ridicat între Bușteni și Azuga, acolo unde o cisternă de tren a luat foc. În cisternă se aflau 56 de tone de benzină, iar trenul respectiv mai are alte 22 de astfel de vagoane. Din fericire, celelalte vagoane au fost decuplate și îndepărtate de incendiu, iar în prezent se așteaptă sosirea unei drezine pentru scoaterea liniei de sub tensiune.

Potrivit sursei citate, la momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă. ISU Prahova intervine cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijin acţionează şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Breaza.