Pensionarii unui mare oraș din România, la limita sărăciei. Cum au ajuns să trăiască pe datorie

Elena Avramescu 13.08.2021, 10:56
Pensionarii unui mare oraș din România, la limita sărăciei. Cum au ajuns să trăiască pe datorie

Datorită pensiilor mici dar și a problemelor de sănătate care necesită tratamente medicamentoase scumpe, foarte mulți dintre pensionarii din Iași au ajuns să ceară împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc. Astfel că bătrânii din Iași care au ieșit la pensie depun cereri de împrumut, solicitând sume de peste 3.000 de lei, cu scopul de a-și acoperi cheltuielile personale.

Pensionarii unui mare oraș din România, la limita sărăciei

Foarte mulți dintre pensionarii ieșeni au ajuns la limita sărăciei, tocmai de aceea sunt obligați să apeleze la împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), pentru a-și putea cumpăra medicamente și mâncare. În acest sens, Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) a decis să le ofere bătrânilor din Iași ajutor financiar.

Conform reprezentanților CARP Iași, cele mai comune motive pentru împrumuturile solicitate au fost cumpărarea medicamentelor, a alimentelor, ajutor financiar pentru copiii fără slujbă, da și pentru vacanțe sau achiziția de electrocasnice etc. În plus, CARP Iași li se adresează și locuitorilor din zona rurală, unde bătrânii au nevoie de împrumuturi pentru a cumpăra lemne sau alimente.

Eu am cerut un împrumut pentru a-mi ajuta băiatul, care acum este internat în spital! Tratamentele sunt foarte costisitoare și nu mă pot descurca din pensia pe care o am. Împrumutul pe care l-am cerut se întinde pe o perioadă de 12 luni și trebuie să plătesc o dobândă foarte mare, de 18 la sută, a declarat Angela pentru BZI, o femeie în vârstă de 68 de ani, membră a CARP Iași.

Pensionarii unui mare oras din Romania, la limita saraciei
Pensionari Iasi

Cu toate acestea, se pare că sunt și alte motive care îi determină pe ieșeni să ceară împrumuturi.

Am cerut un împrumut la Casa de Ajutor Reciproc pentru că nu mai reușesc să strâng bani pentru a face un praznic! Suma pe care am cerut-o este de 10.000 de lei, pentru o perioadă de doi ani. Din banii împrumutați vreau să merg și într-o vacanță, a spus Pavel Alestar, un ieșean în vârstă de 77 de ani, membru al CARP.

Astfel că, în cadrul CARP, pensionarii din Iași care doresc să depună cereri de împrumut trebuie să se prezinte cu actul de identitate, dar și cu un cupon recent de pensie. În funcție de pensia pe care o au și de cotizația acestora la fondul de ajutoare, aceștia pot primi împrumuturile cerute.

Membrii CARP trebuie să aibă garanți pentru a beneficia de împrumuturi. În această perioadă, pensionarii ieșeni fac împrumuturi cu valoare mică, deoarece sunt reticenți cu privire la ceea ce ar putea urma. Se vehiculează că va veni o nouă criză și acest lucru îi determină pe oameni să fie precauți, a notat Elena Ungureanu, președintele CARP.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...