Partidele din Opoziție nu mai vor prelungirea stării de urgență. Anunțul făcut de PSD

Luiza Moldovan 13.04.2020, 13:50
Partidele din Opoziție nu mai vor prelungirea stării de urgență. Anunțul făcut de PSD

Partidele din Opoziție nu mai vor prelungirea stării de urgență. Marcel Ciolacu, mai îngrijorat ca niciodată de starea economiei și a milionului de români trimiși în șomaj tehnic. Preocupat peste măsură de starea agriculturii, Ciolacu cere argumente solide de la Iohannis înainte să voteze pentru prelungirea stării de urgență.

Partidele din Opoziție nu mai vor prelungirea stării de urgență. Anunțul făcut de PSD

Mâine este ultima zi a stării de urgență, iar președintele Klaus Iohannis se pregătește să emită un decret prin care s-o prelungească. Partidele din Opoziție spun, însă, că nu au de gând să voteze pentru această prelungire în orice condiții. Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a anunțat, deja, că nu are de gând să voteze orice, oricum. Aceeași idee e împărtășită de Victor Ponta, liderul Pro România, și de liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

Ideea e că, dacă cele trei partide nu vor vota pentru prelungirea stării de urgență, aceasta va pica în Parlament.

Ciolacu, preocupat de firmele închise Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Ciolacu, preocupat de firmele închise Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Social-democrații sunt îngrijorați pentru mediul de afaceri

Marcel Ciolacu și-a exprimat îngrijorarea cu privire la mediul de afaceri și la cele peste un milion de români care fie au trecut în șomaj tehnic, fie și-au pierdut jobul. În egală măsură, liderul Partidului Social Democrat este îngrijorat de închiderea a zeci de mii de firme și de pierderea a zeci de miliarde de euro.

Într-un comentariu lăsat pe Facebook, Ciolacu enumeră clar condițiile în care va vota pentru prelungirea stării de urgență.

El cere:

„Transparentizarea informării, deciziilor și achizițiilor efectuate de Guvern pe perioada stării de urgență;

Plan de acțiune pe termen scurt și mediu în domeniul sanitar pentru testarea populației, o condiție obligatorie pentru reîntoarcerea rapidă la muncă și reluarea activităților economice ;

Măsurile economice și sociale, pentru cetățeni și mediul de afaceri, pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor, păstrarea locurilor de muncă și limitarea efectelor crizei economice (cele luate până cum sunt inaplicabile și insuficiente, după cum se poate observa!)”.

Vrea să știe ce are Guvernul de gând să facă

Liderul PSD e, de asemenea, îngrijorat de investițiile pe care va trebui să le facă Guvernul ca să repornească economia, de măsurile luate pentru sprijinirea sectorului agricol și asigurarea necesarului de hrană pentru populație și pentru limitarea efectelor secetei.

Ciolacu a avertizat asupra faptului că românii vor o perspectivă clară a președintelui asupra perioadei care va urma.

„Nu vom fi de acord să avem încă o lună pierdută pentru cetățeni și pentru economie”, a avertizat Ciolacu pe Facebook.

Urmăriți Impact.ro și pe