Cu siguranță, mulți s-au confruntat măcar o dată în viață cu un episod de mahmureală, după o petrecere plină de entuziasm și alcool. Cea mai dificilă parte după o astfel de seară este starea pe care o ai în următoarea zi și care pe mulți i-a determinat să își sune șeful și să amâne revenirea la serviciu. Se pare că reprezentanții unui oraș din lume au stabilit că mahmureala este o boală și astfel oamenii pot cere concediu medical pentru a se trata. Iată cum a fost posibilă o astfel de decizie.
Deși pare ireal, există orașul unde mahmureala este considerată o boală. Astfel, locuitorii din această regiune a lumii pot cere concediu medical în urma unei seri epice de distracție. Totul a pornit de la un proces intentat unui distribuitor de suplimente alimentare, care comercializa „băutura pentru mahmureală” și care a fost acuzat de publicitate aparent înșelătoare.
În urma verdictului transmis de tribunalul regional superior din Frankfurt am Main, unde a avut loc procesul, cetățenii germani vor avea dreptul la concediu medical dacă se confruntă cu mahmureala. Vestea îi bucură nespus pe nemți, care se pregătesc de deschiderea Oktoberfest, unul dintre festivalurile berii, care va provoca, fără prea multe dubii, o mulțime de cazuri de mahmureală în rândul participanților la evenimentul în stil bavarez.

O companie germană a creat două produse noi, o băutură și un supliment alimentar în formă de baton, pe care le-a promovat drept remedii pentru a atenua simptomele resimțite de cineva care trece printr-un episod de mahmureală după o petrecere. O asociație de protecție a consumatorilor a dat însă în judecată firma pentru publicitate înșelătoare. Hotărârea Az. 6 U 114/18 stabilește că „informațiile referitoare la un produs alimentar nu pot atribui vreo proprietate de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane sau să dea impresia unei astfel de proprietăți”, reprezintă o afirmație care recunoaște implicit mahmureala ca fiind o boală și care poate fi folosită de acum înainte de avocații muncii.
Conform judecătorilor din Frankfurt am Main au ajuns la concluzia că „boala” poate fi utilizată în sens larg pentru a proteja sănătatea oamenilor și menționează că termenul se referă inclusiv la „orice perturbare, chiar ușoară sau temporară, a stării normale sau a activității normale a organismului”, potrivit unui comunicat al instanței. Printre simptomele considerate perturbatoare a stării normale de sănătate se numără durerile de cap și alte simptome care sunt cauzate de consumul de alcool.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]