Orașul de lângă București luat cu asalt de români. Ce îi atrage atât de mult față de Capitală
Tot mai mulți bucureșteni fug de aglomerația din Capitală, preferând locurile mai liniștite din județul Ilfov. Potrivit statisticilor, cartierele periferice ale Bucureștiului ocupă primul loc în Europa la capitolul aglomerare.
Bucureștenii iau cu asalt județul Ilfov
An de an, noi poli de dezvoltare rezidenţială se remarcă în jurul Bucureştiului, cu creşteri importante ale numărului de locuinţe noi, indicând modul în care evoluează interesul celor care vor să scape de agitaţia din interiorul oraşului. Deşi infrastructura nu este în avantajul dezvoltării acestei zone metropolitane, amatori de locuinţe în afara Capitalei există în continuare.
În prezent, noii rezidenți din Otopeni, Berceni, Bragadiru sau Popești-Leordeni locuiesc acum în case, care ocupă, în prezent, locuri care odinioară era presărate cu decoruri naturale. Hectare întregi de terenuri agricole au fost, mai mult sau mai puțin treptat, transformate în cartiere rezidențiale.
Județul Ilfov, regiunea care înconjoară capitala României, a înregistrat, conform datelor Eurostat, cea mai rapidă creștere a numărului de locuitori la nivel european. Dacă în 2011, în Ilfov trăiau peste 300.000 de locuitori, acum, cu peste zece ani mai târziu, numărul celor cu domiciliu în Ilfov ajunge la aproape 550.000, scrie RomâniaTV.
Pe fostele terenuri agricole au răsărit blocuri și vile
În top se situează orașul Popeşti-Leordeni, pe câmpurile care cândva serveau drept terenuri agricole, au răsar noi complexe de blocuri și vile.
„La momentul ăla totul se vindea pe plan. Era câmp, infrastructura era foarte puţin dezvoltată. Tu ştiai că vei cumpăra un apartament la etajul 2, de exemplu, blocul nici nu era început. Făceai o rezervare era o nebunie, toată lumea voia să se mute în Popeşti-Leordeni.”, a declarat Alin Todireanu, city managerul din Popeşti Leordeni.
Prețurile la apartamente sunt mult mai tentante în zonele din jurul Capitalei.
Odată cu trecerea anilor, localitățile din Ilfov au continuat să își mărească aria.
Conform datelor INS, între 2012-2021 oraşul Popeşti-Leordeni a câştigat peste 31.000 de noi locuitori, iar Otopeni aproape 8.000.