OMV și Romgaz, decizia finală în proiectul Neptun Deep. „România va fi cel mai mare producător din UE”

Badea Violeta 21.06.2023, 10:20
OMV și Romgaz, decizia finală în proiectul Neptun Deep. „România va fi cel mai mare producător din UE”

Bursa de Valori Bucureşti a transmis miercuri, 21 iunie, un comunicat de presă prin care a anunțat decizia finală pe care au luat-o OMV și Romgaz în privința proiectului Neptun Deep. Află din rândurile de mai jos ce au hotărât cele două companii!

Ce au decis OMV și Romgaz în privința proiectului Neptun Deep

OMV şi Romgaz au hotărât să investească circa 4 miliarde de euro pentru a dezvolta proiectul Neptun Deep, care va genera o producţie de aproximativ 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

„Prin decizia finală de investiţie pentru proiectul Neptun Deep, deschidem un nou capitol pentru sectorul energetic românesc. Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, intrăm în faza de dezvoltare a primului proiect offshore de mare adâncime din România.

Proiectul va contribui la creşterea economică a României şi va consolida securitatea energetică a ţării. Pentru a ilustra dimensiunea proiectului: producţia este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a aproximativ 4,3 milioane de gospodării multiplicată de aproape 30 de ori.

De asemenea, este un pas major pentru strategia noastră 2030 prin care susţinem tranziţia energetică în Romania şi în regiune”, a transmis Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Totodată, Răzvan Popescu, director general Romgaz, a transmis că proiectul Neptun Deep este extrem de important pentru România şi pentru regiune din perspectiva asigurării necesarului de gaze naturale şi tranziţiei energetice a ţării.

„Începând cu 2027 vom avea o nouă sursă de gaze naturale, care are potenţialul de a creşte semnificativ producţia de gaze naturale a ţării.

Suntem mândri să fim parte a unui proiect inovator, care va aduce beneficii semnificative pe termen lung”, a precizat și șeful Romgaz.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Citește și OMV a descoperit în România cel mai mare zăcământ de țiței și gaze din ultimele decenii. Unde se găsește comoara de zeci de milioane de euro!

OMV si Romgaz, acord in ceea ce priveste proiectul Neptun Deep
OMV si Romgaz, acord in ceea ce priveste proiectul Neptun Deep

Prima producție este așteptată în 2027

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme de producție submarine și rețeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor.

Platforma își generează propria energie electrică, funcționând la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanță, prin intermediul unei replici digitale (digital twin).

Acesta permite optimizarea proceselor și va contribui la îmbunătățirea performanței de mediu, prin eficientizarea consumului energetic și reducerea emisiilor.

Prima producție este așteptată în anul 2027. Producția la platou va fi de circa 8 miliarde metri cubi anual (~140,000 bep/zi), timp de aproximativ 10 ani de zile.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km pătrați și se află la o distanță de circa 160 km de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri.

Explorarea perimetrului a fost începută în anul 2008 și a inclus două campanii de achiziție 3D și doua campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze s-a înregistrat în 2012.

Citește și Ce salariu are un angajat la OMV Petrom în 2023? Suma pe care o primește lunar plus bonusuri!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...