LRomânia ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul avere medie per adult, potrivit Raportului Global privind Averea 2025 realizat de UBS și citat de Euronews. Cu 44.000 de euro avere medie, suntem oficial campioni la modestie statistică, depășiți inclusiv de bulgari, care au 48.000 de euro și probabil caută și ei prin buzunare diferența.
Prin comparație, media din Germania sare de 237.000 de euro, în Franța trece de 278.000, iar Spania și Italia se învârt lejer peste 190.000. La noi, cifra de 44.000 sună impresionant până când deschizi aplicația bancară și constați că probabil ai primit doar partea teoretică din avere.
Desigur, „averea medie” include locuințe, active financiare și alte bunuri, din care se scad datoriile. Așadar, dacă ai un apartament evaluat optimist și un credit pe 30 de ani, statistica te consideră deja mic burghez est-european.
PS: Dacă, citind aceste rânduri, v-ați întrebat unde sunt cei 44.000 de euro ai dumneavoastră, să știți că există cu siguranță cineva care are 88.000 de euro.