VIDEO

OFICIAL | Dragoș Nedelcu a fost prezentat la Farul, după ce a fost refuzat de Gigi Becali. Clauza specială impusă de patronul FCSB

Sorin Barbu 04.02.2022, 13:03
OFICIAL | Dragoș Nedelcu a fost prezentat la Farul, după ce a fost refuzat de Gigi Becali. Clauza specială impusă de patronul FCSB

Dragoș Nedelcu a semnat cu Farul Constanța și a fost prezentat de gruparea condusă de Gică Hagi. Jucătorul aparține de FCSB, dar Gigi Becali a fost de acord să-l împrumute la echipa de unde l-a cumpărat în anul 2017. Patronul FCSB a pus în contract o clauză specială de 100.000 de euro.

Dragoș Nedelcu a fost prezentat la echipa lui Gică Hagi

Este oficial! Dragoș Nedelcu a semnat cu Farul Constanța și a fost și prezentat la noua formație. Jucătorul de 24 de ani a evoluat în prima parte a campionatului în Liga a doua din Germania, dar șefii de la Fortuna Dusseldorf nu au fost mulțumiți. Nu i-au activat clauza de cumpărare și nici nu au mai dorit să-l păstreze împrumut, așa că a fost nevoit să plece.

Doar că Gigi Becali nu l-a vrut la FCSB, după ce l-a cumpărat pe Edjouma. așa că salvarea jucătorului a fost un împrumut la formația lui Gică Hagi, unde va juca până la finalul campionatului. Nedelcu a mai evoluat formația de la malul mării, pe vremea când această grupare se numea Viitorul, iar Gigi Becali a plătit pentru transferul lui, în anul 2017, două milioane de euro.

„Începând de astăzi, mijlocașul Dragoș Nedelcu este noul jucător al echipei noastre. Născut la 16 februarie 1997, constănțeanul Dragoș Nedelcu este un produs al Academiei Hagi, unde a ajuns încă din 2009.

În palmaresul său figurează un titlu de campion cu FC Viitorul (actuala Farul) în 2017 și o Cupă a României în 2020 cu FCSB. Fost internațional de juniori, are până în prezent și două selecții la naționala de seniori. Este și semifinalist cu România U21 la C.E din 2019.

Mult succes, Dragoș, în tricoul alb-albastru!”, se arată în comunicatul celor de la Farul.

Clauza specială impusă de Gigi Becali

Patronul FCSB a fost de acord ca Dragoș Nedelcu să fie împrumutat la orice formație din Liga 1, mai puțin la rivala CFR Cluj.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„M-a sunat MM Stoica, mi-a spus că a vorbit cu Nedelcu, că are acceptul în România, vrea să vină, și că trebuie să îi dăm și noi acceptul. I-am zis că da, să îi dea acceptul, dar nu la CFR, cu care ne batem noi. În rest, la oricine poate să meargă.

MM Stoica a zis și la Universitatea Craiova și i-am zis că nu. La Craiova nu contează, singura echipă la care nu are voie la CFR, atât.  Nu e bine să dai un jucător să meargă la echipa care se bate la titlu”, a declarat finanțatorul lui FCSB.

Becali a pus o singură condiție: dacă Farul se califică în play-off și Nedelcu va juca în meciul direct, echipa din Constanța să achite o clauză de 100.000 de euro.

Urmăriți Impact.ro și pe