Ofertă extinsă: vehiculul comercial electric Opel Vivaro-e este disponibil acum și în varianta de caroserie platformă cu benă
Gama de variante de caroserie pentru vehiculul comercial ușor (LCV) electric Opel Vivaro-e a fost extinsă cu o nouă variantă.
Având la bază Opel Vivaro-e Floor Cab cu un singur rând de scaune noua versiune de caroserie a fost dezvoltată în colaborare cu Schoon Fahrzeug Systeme und Metalltechnik GmbH.
Pentru un transport ecologic
Pe lângă variantele Panel Van, Combi pentru transportul de persoane, Crew Van și Platform Cab, Vivaro-e este acum disponibil în varianta platformă cu benă.
Bazat pe Opel Vivaro-e Floor Cab cu un singur rând de scaune și un ampatament de 3.27 metri, oferă o platformă de înaltă calitate cu o lungime de 2,44 m, o lățime de 1,83 m și o înălțime de 0,40 m.
Hayonul și pereții laterali din aluminiu cu înălțimea de 40 cm se pliază pentru o utilizare ușoară. Cadrul din oțel cu rigiditate ridicată la torsiune beneficiază de o garanție de 10 ani împotriva perforării, grație galvanizării la cald.
Înălțimea redusă a pragului de încărcare, de numai 86 de centimetri, facilitează încărcarea și descărcarea. Podeaua platformei este complet plată, fără a pătrunde între pasajele roților.
O treaptă pliabilă pe interiorul peretelui din spate permite accesul în siguranță la zona de încărcare. Panourile basculante de sub platformă completează aspectul high-end.
Podeaua de încărcare realizată dintr-o singură bucată prezintă o suprafață anti-alunecare. Trei inele de ancorare încorporate în cadrul exterior, pe fiecare parte, permit o fixare sigură a încărcăturii.
Echipamentul poate fi depozitat în compartimentul cu o adâncime de aproximativ 2,4 m, situat sub zona de încărcare.
Capacul compartimentului, cu o lățime de 1,13 m, poate fi blocat și se poate plia pentru o utilizare optimă. În cazul în care clienții necesită și mai mult spațiu pentru depozitarea echipamentelor de lucru suplimentare, Schoon oferă ca accesoriu o cutie practică (1,80 x 0,63 x 0,53 m), care se fixează pe zona de încărcare direct în spatele cabinei vehiculului.
Autonomie de până la 320 de kilometri
Sistemul de propulsie oferă o putere de 136 CP și un cuplu de 260 Nm, iar Vivaro-e poate fi comandat cu o baterie de 50 kWh sau cu un acumulator de 75 kWh.
În funcție de versiune, Vivaro-e poate parcurge până la 328 de kilometri cu o singură încărcare a bateriei de 75 kWh (WLTP).
De la o stație publică de încărcare de 100 kW DC acumultorul de 75 kWh se încarcă 80% în aproximativ 45 de minute.
Bateria litiu-ion este amplasată sub spațiul de încărcare și vehiculul comercial este dotat cu un sistem de frânare regenerativă, care recuperează energia în fazele de frânare sau decelerare.