Obiectul istoric care este făcut din materiale extraterestre. A aparținut unei celebrități și a născut adevărate pasiuni

Beatrice Dumitru 09.11.2022, 08:23
Obiectul istoric care este făcut din materiale extraterestre. A aparținut unei celebrități și a născut adevărate pasiuni

În 1922, arheologi conduși de Howard Carter au descoperit mormântul unui rege celebru, ultimul din familia sa care a domnit în timpul sfârșitului celei de-a 18-a dinastii. În mormântul acestuia ai fost găsite mai multe obiecte, printre care și unul despre care se spune că este făcut din materiale extraterestre.

Obiectul făcut din materiale extraterestre

Situat în Valea Regilor, pe malul vestic al Nilului, vizavi de Teba, mormântul a născut adevărate pasiuni, dezvăluind 5.398 de obiecte, printre care: un sicriu din aur masiv, o mască de față, tronuri, trâmbițe, un potir de lotus, mobilier, mâncare, vin, sandale și lenjerie intimă.

Dar obiectul din mormântul regelui Tutankhamon care a stârnit cele mai multe controverse este un set de lame de fier, iar una dintre acestea este un pumnal din fier cu o teacă ornamentală din aur, produsă de un metalurgist antic. Lama este făcută dintr-un metal omogen, în timp ce mânerul este realizat din aur fin. Încă din anii 1960, cercetătorii au sugerat că, de fapt, conținutul de nichel din lamă arată originea meteorică a acesteia.

Obiectul istoric care este făcut din materiale extraterestre. A aparținut unei celebrități și a născut adevărate pasiuni
Tutankhamon, cel mai faimos faraon din lume.

Ce spun studiile

Un studiu din 2016, derivat dintr-o analiză cu spectrometru de fluorescență cu raze X, indică faptul că lama are în compoziția sa în principal fier, 10,8% nichel și 0,58% cobalt. Acest studiu a comparat compoziția lamei cu 11 meteoriți de compoziții bine cunoscute și cu 11 materiale de referință certificate din oțel, concluzionand că această compoziție și omogenitatea lamei se corelează cu compoziția meteoriților și omogenitatea dintr-o sursă de origini extraterestre, notează HeritageDaily.

Acest lucru este susținut și de un alt studiu publicat în februarie 2022, care a efectuat o analiză chimică bidimensională și sugerează că meteoritul folosit pentru producerea lamei este octaedritul, una dintre cele mai comune clase structurale de meteoriți de fier.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Regele Tutankhamon (Tutankhamon sau pur și simplu regele Tut) a condus Egiptul ca faraon timp de zece ani până la moartea sa, la vârsta de 19 ani, în jurul anului 1324 î.Hr. Tezaurul găsit în mormântul lui pentru a-l însoți în viața de apoi a dezvăluit date incredibile despre Egiptul antic și l-a făcut pe Tutankhamon cel mai faimos faraon din lume.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...