Teo Trandafir este cu siguranță una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de televiziune, de la noi. Datorită longevivității sale pe micul ecran, dar și a aparițiilor în cadrul emisiunii sale de pe Kanal D, a căpătat și mai multă notorietate. Totodată, este cunoscut că aceasta este o adeptă a unui stil de viață sănătos, revenind în acest mod, de ceva timp și la formele corporale dorite.
Prezentatoarea în vârstă de 51 de ani se menține foarte bine, fiind mereu dispusă să împărtășească din secretele sale, în acest domeniu. De asemenea, Teo Trandafir a povestit de curând ce planuri are în acest an pentru Sărbătorile Pascale. În alți ani pregătea alături de fiica ei, Maya, o masă mare, cu bucate tradiționale pe alese. De această dată, prezentatoarea s-a arătat ceva mai puțin interesată de acest subiect, mai ales că și ea s-a izolat la domiciliu, cu excepția celor câteva ore de emisie.
Alături de aceste detalii, vedeta a oferit și câteva amănunte despre modul în care reușește să se mențină în formă. Chiar dacă a renunțat să meargă la cumpărături atât de des și preferă să se aprovizioneze la câteva săptămâni, Teo nu a exclus din rutina zilnică un obicei sănătos. În cadrul unui interviu pe care l-a acordat de curând, a dezvăluit ce nu îi lipsește vreodată din meniu.
„Ceaiul. Beau un litru şi jumătate de ceai neîndulcit de salvie în fiecare dimineaţă înainte să plec la muncă.”, a mărturisit Teo Trandafir, potrivit celor de la click.ro.
Pentru a se putea menține în formă, prezentatoarea a apelat la o asemenea metodă sănătoasă. Ceaiul de salvie este preferat de Teo Trandafir și pentru că este renumit că ar contribui la buna funcționare a sistemului digestiv. Mai mult, întrebată dacă este mulțumită de silueta ei din prezent, vedeta Kanal D a oferit un răspuns foarte surprinzător. Teo susține că nu a interesat-o vreodată să treacă proba cântarului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu ştiu câte kilograme am, nu mă interesează, nu m-a interesat niciodată atâta vreme cât „intru” în blugi şi îmi ies inelele. Eu a doua oară greşeala de a face obsesie din cântar nu mai fac. Zic «bogdaproste» că nu pot mânca, pentru că în perioada asta de izolare aş fi mâncat mai mult probabil, dar stomacul nu-mi permite.”, a mai povestit prezentatoarea TV.