Oana Roman și-a schimbat atitudinea față de fostul soț. Ce spune acum despre Marius Elisei și conflictul cu el. „Poate și eu am exagerat”

Beatrice Dumitru 13.02.2023, 09:41
Oana Roman și-a schimbat atitudinea față de fostul soț. Ce spune acum despre Marius Elisei și conflictul cu el. „Poate și eu am exagerat”

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit în luna ianuarie, după zece ani de relație, iar de atunci și-au aruncat vorbe grele și s-au jignit în mediul online. Dar vedeta și-a schimbat atitudinea față de fostul partener, iar după tot acest scandal a transmis un mesaj în care a spus că este hotărâtă să nu mai continue și să pună punct.

„Mi s-au adresat cuvinte foarte urâte”

Oana  Roman a făcut numeroase dezvăluiri despre fostul ei soț, printre care și faptul că nu se ocupă absolut deloc de creșterea fiicei lor după despărțire, iar Marius Elisei a reacționat imediat la cele spuse de fosta lui parteneră și i-a dat o replică dură, afirmând că nu merita să o facă mamă și nici mireasă și că atunci când a luat-o de soție era grasă, iar acum este slabă și pentru asta trebuie să-i mulțumească.

După tot acest scandal, Oana Roman vrea să pună punct și a transmis un mesaj în care a mărturisit că a greșit și este hotărâtă să nu mai continue acest conflict cu tatăl fetiței sale, adăugând că a fost pusă într-o situație dificilă și s-a trezit singură cu multe probleme pe cap.

Oana Roman și-a schimbat atitudinea față de fostul soț. Ce spune acum despre Marius Elisei și conflictul cu el. „Poate și eu am exagerat”
Oana Roman și Marius Elisei, pe vremea când formau un cuplu.

Mai vreau să spun ceva, pentru că tot este duminică și este zi sfântă și este o zi în care trebuie să ne liniștim, în care trebuie să ne odihnim. Am stat și m-am gândit foarte serios zilele astea la tot ce s-a întâmplat, la tot ce s-a spus și cred că totul a fost greșit. Poate și eu am exagerat pentru că am fost pusă într-o situație foarte dificilă și m-am trezit singură cu prea multe pe cap și dacă am greșit, îmi cer scuze și vreau să încheiem. Mi s-au adresat cuvinte foarte urâte, poate și eu am spus cuvinte urâte, dar trebuie să încheiem pentru Isa, să fie liniște. Nu vreau să mai discut sau să mai dau curs unor speculații, sub nicio formă, legat de tot ce s-a întâmplat”, a spus Oana Roman pe InstaStory.

„Ce am primit înapoi a fost foarte greu”

Oana Roman a mai afirmat că tot ce își dorește este ca fiica sa să își vadă tatăl și că s-a afătuit cu familia ei de suflet și a ajutat-o foarte mult să înțeleagă anumite lucruri. De asemenea, ea a recunoscut că exagerat cu reacțiile pe care le-a avut.

M-am sfătuit cu familia mea, care nu este de sânge, dar este de suflet și m-au ajutat foarte mult să înțeleg niște lucruri și da, am exagerat și eu, dar ce am primit înapoi a fost foarte greu. Așa că vreau să încheiem de tot, pentru totdeauna”, a adăugat fiica lui Petre Roman.

Oana Roman și Marius Elisei erau împreună de zece ani, dar relația lor nu a fost întotdeauna presărată cu momente frumoase. În urmă cu doi ani, în februarie 2021, au divorțat la notar, dar după câteva luni au decis să mai dea o șansă căsniciei lor. După separarea din luna ianuarie, vedeta mărturisea că ea și tatăl fiicei sale au viziuni total diferite asupra vieții și alte dorințe, lucru care a dus inevitabil, la despărțire.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...