Oana Cuzino vrea să-și sporească averea cu 2,2 milioane de euro. Pe cine a dat în judecată pentru acești bani

01 02. 2021, 13:54

Prezentatoarea TV își dorește să își sporească averea cu o sumă fabuloasă de bani. Aproximativ 2,2 milioane de euro ar putea intra în contul vedetei în urma unui proces deschis de Oana Cuzino și fostul soț împotriva Primăriei Capitalei. Deși s-au despărțit de ani buni, cei doi încă se luptă în instanță pentru a obține câștig de cauză.

Oana Cuzino a dat în judecată Primăria Capitalei. Vrea să își sporească averea cu 2,2 milioane de euro

Oana și milionarul Yoav Stern nu mai formează un cuplu încă din anul 2014, după un mariaj care a durat 12 ani. Totuși, Oana Cuzino și fostul partener au demarat însă o acțiune în instanță prin care solicitau Primăriei Capitalei despăgubiri de aproximativ 2,2 milioane de euro. Potrivit cancan.ro, Oana și fostul soț au achiziționat în 2006 un teren de 2.400 de metri pătrați, în zona centrală a Bucureștiului, pe care însă nu l-au putut exploata. Foștii parteneri au expus în fața instanței nemulțumirea de a nu putea utiliza imobilul întrucât este încadrat la „Parcuri, grădini, scuaruri și fâșii plantate publice”, conform PUG al Municipiului București.

Pentru a ajunge la suma fabuloasă de 2.2 milioane de euro soții, împreună cu specialiștii care îi susțin în proces, au calculat un venit mediu lunar de 61.417 euro, pe care l-ar fi putut obține timp de trei ani. Dincolo de suprafața de teren, acesta dispune de o clădire ridicată, cu amprenta la sol de 1.200 mp, și care deservește spații comerciale și rezidențiale, reprezentând 124 de apartamente, 136 de locuri de parcare subterane și 27 de locuri de parcare supraterane.

În considerarea faptului că, la momentul dobândirii Terenului erau căsătoriți, iar imobilul a fost achiziționat din fondurile lor comune, prin Convenția autentificată sub numărul 1498/14.11.2018 de S.P.N Electa (Anexa 4), au convenit ca, în cazul înstrăinării Terenului, prețul obținut să fie împărțit în mod egal între ei. De la momentul dobândirii Terenului și până în prezent reclamanții s-au aflat în imposibilitate obiectivă de a folosi imobilul întrucât acesta a fost încadrat abuziv în zona U.T.R. «V1a – Parcuri, grădini, scuaruri și fâșii plantate publice», conform Planului Urbanistic General al Municipiului București aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000, ce a fost prelungit chiar și ulterior restituirii dreptului de proprietate către dna D_______ O___, deci ulterior intrării bunului în circuitul privat, prin H.C.G.M.B. nr. 324/17.11.2010, nr. 241/20.12.2011, nr. 232/19.12.2012, nr. 224/15.12.2015 și modificat prin H.C.G.M.B. nr. 341/14.06.2018, astfel cum a prelungit prin H.C.G.M.B. nr. 877/12.12.2018 (Anexa 5), până la intrarea în vigoare a noului Plan Urbanistic G______ („PUG”), se arată în documentul citat de cancan.ro.

Prezentatoarea TV ar putea deveni mai bogată cu o sumă uriașă

Instanța a decis respingerea cererii foștilor soți

Lupta Oanei Cuzino și a fostului său soț pentru obținerea sumei solicitate pare să nu fi fost apreciată de magistrați, care au considerat cererea nefondată. Totuși, Oana Cuzino și Yoav Stern pot ataca sentința la Curtea de Apel București.

Respinge cererea ca nefondată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul București. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, tribunalul constată că contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat ulterior adoptării PUZ-ului prin HCGMB nr. 269/2000 (respectiv în anul 2006) astfel încât aceștia (reclamanții, n.r.) nu pot invoca cu succes faptul că ar fi fost expropriați în fapt atâta vreme cât schimbarea destinației terenului în spațiu verde nu s-a făcut ulterior dobândirii de către aceștia a dreptului de proprietate, ci anterior acestui moment, reclamanții asumându-și cumpărarea unui bun cu privire la care prerogativele dreptului de proprietate se puteau exercita în limite extrem de restrânse, se arată în cadrul motivării judecătorilor.