O pisică deosebită a cucerit internetul. Are mustață și seamănă cu Freddie Mercury. Foto

Ana Anitoiu 04.01.2022, 17:50
O pisică deosebită a cucerit internetul. Are mustață și seamănă cu Freddie Mercury. Foto

O pisică deosebită a cucerit internetul cu „mustața” ei. Numeroși internauți au comentat că animalul de companie seamănă cu regretatul solist al trupei Queen, Freddie Mercury. O cheamă Mostaccioli și a fost găsită într-o grădină, în urmă cu mai bine de un an, de o femeie din Statele Unite ale Americii care a decis să o adopte.

Cum a fost găsită pisica ce seamănă cu Freddie Mercury

Mostaccioli este femelă și a fost găsită pe 30 august 2020, când avea doar o zi de viață, într-o grădină. Norocul ei a fost că acea grădină îi aparține mamei salvatoarei ei, Natalie, din California. Pisica nu era singură, ci împreună cu cei trei frați ai ei.

Mama acestei pisici a fost o felină din rasa Bombay fără stăpân care ajunsese mult sub greutatea normală. Natalie a dus pisicile la un adăpost la care lucrează și le-a îngrijit. Însă, când a sosit momentul să le găsească locuințe, nu s-a putut despărți și de Mostaccioli, pe care a decis să o adopte chiar ea.

Doi dintre frații felinei care a devenit celebră pe internet au fost adoptați împreună de o familie, iar cel din urmă a fost adoptat de o persoană care deține un pudel. Totuși, Mostaccioli nu este singură, ci are o soră vitregă, Izanami, cu care se înțelege de minune.

O pisica deosebita a cucerit internetul. Seamana cu Freddie Mercury
Pisica Mostaccioli, care seamana cu Freddie Mercury

Pisica ce seamănă cu Freddie Mercury a împărțit internetul în două tabere

Conform stăpânei felinei, inițial, „mustața” nu a fost foarte vizibilă, dar a devenit din ce în ce mai pronunțată ulterior. Natalie a decis să publice fotografii pe Mostaccioli pe internet, unde pisica a strâns repede mii de fani, potrivit Daily Mail.

Totuși, deși este apreciată de toată lumea, pisica a reușit să împartă internetul în două tabere. Unele persoane sunt de părere că „mustața” ei o face să semene cu Freddie Mercury, care a murit la vârsta de 45 de ani, în 1991, după ce a fost diagnosticat cu HIV. Alți oameni cred că animalul de companie seamănă mai degrabă cu regretatul actor american de comedie Julius Henry „Groucho” Marx, care a decedat în anul 1977, la vârsta de 87 de ani.

„Dacă Freddie Mercury ar fi fost o pisică ar fi arătat așa”, „E Freddie Mercury!” și „Chiar arată ca Freddie Mercury”, au fost unele comentarii. „Pisica Groucho” și „Groucho Marx. Adorabilă pisică!”, au fost alte comentarii.

Pe de altă parte, alți internauți nu s-au obosit să facă astfel de comparații între pisica Mostaccioli și staruri, ci i-au apreciat pur și simplu înfățișarea atipică dată de „mustața” neagră datorită căreia a devenit, de altfel, o vedetă pe rețelele sociale. Vezi și care este cea mai frumoasă rasă de pisici!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...