O nouă tentativă de fraudă îi vizează pe români. Mesajul trimis în numele Poliției Române face ravagii pe internet

Stan Filon 04.11.2022, 18:24
O nouă tentativă de fraudă îi vizează pe români. Mesajul trimis în numele Poliției Române face ravagii pe internet

O nouă tentativă de fraudă îi vizează pe românii creduli! Avertismentul vine din partea Directoratului Național de Securitate Cibernetică, care a dezvăluit metoda prin care hackerii încearcă să se îmbogățească rapid pe spatele românilor.

O nouă tentativă de fraudă îi vizează pe români

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) trage un semnal de alarmă legat de ultima înșelătorie online apărută în România! Institușia respectivă vorbește despre o fraudă propagată pe email prin care se trimit notificări în numele Poliției Române.

„Această tentativă de fraudă se bazează pe credulitatea utilizatorului și pe panicarea sa în a oferi detalii compromițătoare sau date sensibile pe adrese de mail ce pretind a fi din partea Poliției Române. În realitate, adresa nu aparține Poliției, fiind una de gmail, nu politiaromana.ro”, arată specialiștii de la DNSC.

O noua tentativa de frauda ii vizeaza pe romani
O noua tentativa de frauda ii vizeaza pe romani

Ce trebuie să faci imediat, dacă ai picat în plasa hackerilor

Autoritatea în domeniu recomandă românilor să fie vigilenți cu privire la primirea unor astfel de mesaje nesolicitate și să nu dea crezare scenariului propus de atacatori. Mai mult, utilizatorii sunt sfătuiți să nu dea click pe niciun link din mesajul respectiv, deoarece vor ajunge pe site-uri nesigure și pot rămâne fără economii, mai ales dacă trec și date personale. DNSC le cere românilor să rămână vigilenți și să verifice temeinic fiecare email primit, înainte de a-l deschide.

„Dacă ați căzut în capcană și ați răspuns cu detalii sensibile, ori date cu caracter personal, date de autentificare și mai ales detalii financiare ale conturilor sau cardurilor dvs, contactați imediat banca pentru a bloca acel card și eventuale tranzacții ilicite din cont, Poliția pentru a deschide o investigație și DNSC pentru a informa mai departe și alți utilizatori despre tipul acesta de atac”, mai arată DNSC.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...