România ar putea avea o nouă hartă. Comunele cu o populație sub 5.000 de locuitori ar putea să dispară. Schimbarea majoră este cerută de tot mai multe voci și ar urma să aibă un impact considerabil asupra economiei țării.
Tot mai multe voci susțin reorganizarea hărții României. Cel mai recent, șeful Camerei de Comerț și Industrie din România, Mihai Daraban, a spus că țara nu mai poate susține cele 41 de județe plus municipiul București, astfel că se impune această schimbare cât mai curând posibil.
Mihai Daraban a precizat că este foarte important ca în România să nu mai existe comune cu o populație de sub 5.000 de locuitori. În Constituție nu este menționat un număr de județe pe care trebuie să le aibă țara, iar reducerea numărului acestora ar avea ca efect și reducerea cheltuielilor. În acest fel, ar exista mai puține instituții precum prefecturile cu personalul aferent lor.
De asemenea, Mihai Daraban a spus că, în ultima perioadă, au apărut tot felul de noi instituții de stat, cu misiuni separate, în ciuda faptului că acestea ar putea foarte bine să fie înglobate într-o singură structură. În acest fel, au crescut cheltuielile la bugetul de stat.

Discuțiile cu privire la o eventuală regionalizare a României nu sunt noi. Acestea au apărut în urmă cu aproximativ un deceniu. Acum, există voci din societatea civilă susțin că aceasta ar fi trebuit să fie inclusă ca obiectiv în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Despre subiectul regionalizării României a vorbit recent primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. El susține că județele țării nu se califică la dimensiunea definiţiei de regiune în Uniunea Europeană și că țara a fost în situația de a nu putea accesa fonduri europene tocmai din această cauză.
Emil Boc a mai spus că sistemul de împărțire pe județe, ce datează din anul 1968, reprezintă o piedică în calea dezvoltării. Primarul municipiului Cluj-Napoca vrea regionalizarea României şi susține că este nevoie de modificarea Constituţiei.
Prima dezbatere publică pe tema regionalizării a avut loc în anul 2013, la Academia Română, iar printre participanți s-au numărat premierul de la acea vreme, Victor Ponta, președintele Senatului din acel moment, Crin Antonescu, și Liviu Dragnea, care ocupa funcția de ministrul Dezvoltării Regionale de atunci.
În cadrul acelei dezbateri s-a vorbit despre posibile variante de regiuni, de capitale de regiune, iar profesorii și academicienii prezenți la dezbatere au prezentat propuneri pentru procesul de reorganizare administrativ-teritorială.