O mai ții minte pe Natalia Oreiro? A devenit regina telenovelelor, a jucat în filme și a cucerit scenele din întreaga lume cu muzica ei. Este actriță, cântăreață, dansatoare, are propriul brand de haine și accesorii, este model și prezentatoare. Ajunsă la 45 de ani, actrița din Înger Sălbatic și-a construit până la această vârstă o carieră impresionantă. Iată cum arată astăzi.
Frumoasa actriță a împlinit în luna mai frumoasa vârstă de 45 ani, dar forma sa fizică de invidiat nu arată deloc acest lucru. Actrița de telenovele care a făcut furori cu frumusețea ei în anii de glorie, dar continuă și astăzi să pună pe jar imaginația fanilor cu aparițiile ei.
Natalia Marisa Oreiro Iglesias s-a născut la 19 mai 1977 la Montevideo, acolo unde a trăit până în adolescență. La vârsta de 15 ani a prins curaj să lupte pentru visele sale: a vândut o mașină cu kilometraj zero câștigată în cadrul unei emisiuni, și-a pus câteva lucruri într-o geantă și a plecat din Uruguay, țara sa natală, în căutarea unei oportunități în Buenos Aires. Nu a fost ușor, dar, 30 de ani mai târziu, privind înapoi, a construit multe.

Potrivit biografiei sale, a jucat în zeci de telenovele, seriale și filme, a înregistrat trei albume de studio și a primit nenumărate premii. De la acea primă reclamă la produse de igienă feminină care a scos-o din anonimat, până la rolurile austere din telenovelele lui Alejandro Romay.
La finalul anilor 90, cântăreața făcea senzație cu aparițiile sale, devenind una dintre cele mai îndrăgite actrițe de telenovele în România. A jucat numeroase roluri, printre care și cel al lui Milagros din Înger Sălbatic, care i-a adus un succes colosal.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În ultimii ani, Oreiro și-a împărțit viața între Argentina și Uruguay, unde a început să aibă diferite proiecte. A debutat ca prezentatoare a emisiunii Got Talent Uruguay de pe Canal 10 și, după două sezoane, a preluat frâiele emisiunii La Voz, difuzată pe același canal.
La 45 ani, Natalia arată la fel de frumoasă, cu un trup fără cusur și demonstrează că se poate bucura de viață indiferent de vârstă.