O companie din România a proiectat un supercar electric. Ce performațe are și când l-am putea vedea pe străzi
Compania CryptoData Tech a prezentat în cadrul unui eveniment conceptul unui supercar electric proiectat și dezvoltat în România.
Proptotipul se numește Momentum și în funcție de sistemul electric de propulsie ar putea să ofere o autonomie de până la 400 de kilometri.
Un supecar electric dezvoltat în România
Proiectul acestui autoturism sport electric a pornit de la de intenția de a integra pachetul tehnolog Voice Over Blockchain Protocol (VOBP) în domeniul auto.
Compania CryptoData Tech a dezvoltat timp de patru ani conceptul Momentum și acest superc a fost proiectat și dezvoltat integral de o echipă de peste 50 de persoane din România.
Autonomie de până la 400 de kilometri
Într-un interviu acordat publicației g4media.ro CEO-ul CryptoData, Ovidiu Toma, a declarat că supercarul Momentum dispune de performanțe dinamice de top.
În funcție de sistemul de propusie montat supercarul Momentum poate accelera de la 0 la 100 km/h într-un inteval cuprins între 2,8 secunde și 5,2 secunde.
„Pe bancul de probe am depășit 220 de kilometri la oră dar n-am avut o licență să ieșim cu ea pe drumurile publice încă, iar pe circuit am măsurat alți parametri decât viteza maximă, pentru că am fost în faza de teste” a precizat Ovidiu Toma.
Conceptul electric cu tracțiune spate ar putea avea o autonomie maximă de 400 de kilometri, însă pentru că vorbim de un supercar electric acest aspect ține mai mult de modul de utilizare.
Ce șanse reale sunt să fie fabricat conceptul Momentum
Ovidiu Toma a mai declarat că pentru realizarea acestui concept au lucrat doar echipe de ingineri din România și majoritate componentelor acestei mașini au fost produse pe plan local.
Doar jantele, etrierele, discurile de frână și alte compenente de acest tip au fost achiziționate de la alți producători, iar pentru realizarea șasiului, a caroseriei și a sistemului de propulsie s-a aplelat la subcontractori.
CEO-ul CryptoData, Ovidiu Toma, a declarat pentru g4media.ro că acest supercar nu poate fi fabricat de compania pe care o conduce și se încearcă găsirea unor parteneri interesați de acest proiect.
Preț estimat între 80.000 și 150.000 de euro
Până la o producție de serie sunt foarte mulți pași de urmat și cel mai devreme am putea vedea conceptul Momentum în showroom-uri peste câțiva ani.
„Noi cu siguranță, nu vom putea să industrializăm, noi CryptoData, sau cel puțin nu cu resursa umană și capacitățile financiare de astăzi și tocmai din acest motiv ne orientăm spre a merge cu acest proiect într-un parteneriat cu un constructor cu experiență și cu reputație” a completat Ovidiu Toma.
Reprezentatul CryptoData a mai afirmat că supercarul Momentum ar putea fi vândut cu sume cuprinse între 80.000 și 150.000 de euro, în funcție de materialele folosite și de compania dispusă să-l producă.