O companie din Cluj a expus la Innowave Summit 2022 conceptul unei mașini electrice realizate în România. Premierul Ciucă a fost invitat să conducă prototipul

Bogdan Bârliga 20.05.2022, 12:00
O companie din Cluj a expus la Innowave Summit 2022 conceptul unei mașini electrice realizate în România. Premierul Ciucă a fost invitat să conducă prototipul

Noile soluții de mobilitate din domeniul auto axate pe electrificare încep să devină interesante și pentru companiile din România.

Un prototip al unei viitoare mașini electrice a fost proiectat și realizat de o firmă din Cluj, iar prototipul este în curs de omologare.

O nouă eră electrică

În cadrul Innowave Summit 2022 a fost expus un concept car electric realizat în proporție de sută la sută de o companie din Cluj.

Protoptipul are motoarele amplasate pe cele două roți din spate și bateriile sunt produse de un partener al Rombat.

O companie din Cluj a expus la Innowave Summit 2022 conceptul unei mașini electrice realizate în România. Premierul Ciucă a fost invitat să conducă prototipul

Mașina are caroserie din fibră de carbon și ar putea să ruleze cu o singură încărcare aproximativ 350 de kde kilometri.

Conform informațiilor publicate de cluj24.ro premierul Nicolae Ciucă a fost invitat să testeze mașina, însă șeful guvernului a urcat doar la volan și a refuzat să o conducă.

O companie din Cluj a expus la Innowave Summit 2022 conceptul unei mașini electrice realizate în România. Premierul Ciucă a fost invitat să conducă prototipul

Voicu Oprean, CEO AROBS, unul din inițiatorii și finanțatorii proiectului, a declarat pentru Cluj24 că speră ca prim-ministrul să găsească fonduri pentru dezvoltarea noii mașini.

Acesta a precizat că finanțarea de până acum al acestui proiect s-a ridicat la aproximativ 500.000 de euro.

Rival pentru Tesla produs în România

Și compania CryptoData Tech a prezentat în luna martie a acestui an în cadrul unui eveniment conceptul unui supercar electric proiectat și dezvoltat în România.

Conceptul se numește Momentum și în funcție de sistemul electric de propulsie ar putea să ofere o autonomie de până la 400 de kilometri.

Proiectul acestui autoturism sport electric a pornit de la de intenția de a integra pachetul tehnolog Voice Over Blockchain Protocol (VOBP) în domeniul auto.

Compania CryptoData Tech a dezvoltat timp de patru ani conceptul Momentum și acest superc a fost proiectat și dezvoltat integral de o echipă de peste 50 de persoane din România.

Momentum, prima mașină electrică produsă 100% la noi
Momentum, prima mașină electrică produsă 100% la noi

În funcție de sistemul de propusie montat supercarul Momentum poate accelera de la 0 la 100 km/h într-un inteval cuprins între 2,8 secunde și 5,2 secunde.

Pe bancul de probe acest prototip a trecut de  220 de kilometri la oră, dar nu a fost încă omologat pentru drumurile publice.

Conceptul electric cu tracțiune spate ar putea avea o autonomie maximă de 400 de kilometri, însă pentru că vorbim de un supercar electric acest aspect ține mai mult de modul de utilizare.

Până la o producție de serie sunt foarte mulți pași de urmat și cel mai devreme am putea vedea conceptul Momentum în showroom-uri peste câțiva ani.

Supercarul Momentum ar putea fi vândut cu sume cuprinse între 80.000 și 150.000 de euro, în funcție de materialele folosite și de compania dispusă să-l producă.

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe