O adolescentă din Harghita și-a dat în judecată părinții pentru că nu o lăsau să aibă o relație cu un băiat rrom. Decizia luată de judecători

Beatrice Dumitru 25.01.2023, 21:43
O adolescentă din Harghita și-a dat în judecată părinții pentru că nu o lăsau să aibă o relație cu un băiat rrom. Decizia luată de judecători

O fată de 16 ani, din județul Harghita, și-a dat în judecată părinții și le-a cerut judecătorilor să îi fie recunoscută capacitatea deplină de exerciţiu și să fie scoasă de sub tutela părinților care îi interzic să aibă o relație cu un băiat de etnie romă. Ce verdict au dat judecătorii după ce a fost realizată o expertiză și au fost audiați martori.

Acuzațiile aduse de adolescentă părinților săi

Adolescenta în vârstă de 16 ani a deschis procesul împotriva părinților săi la Judecătoria Miercurea Ciuc, în iule 2022, și a susținut că „s-a văzut nevoită” să solicite recunoașterea anticipată a capacității sale de exercițiu pentru că „în ultima perioada s-au înrăutăţit relaţiile lor de familie şi nu mai poate suporta acţiunile părinţilor, chiar dacă a încercat să vorbească cu ei de nenumărate ori”.

Fata le-a adus acuzații grave atât părinților cât și fraților săi, despre care a spus că sunt agresivi și au bătut-o chiar din copilărie și, de asemenea, s-a mai plâns că „îi este interzis să părăsească domiciliul, iar când părinţii nu se află acasă, se închide în casă, fără să aibă chei suplimentare şi fără să aibă şanse să scape, dacă se întâmplă orice”. Mai mult, aceasta a spus că a terminat clasa a VIII-a şi că dorește continuarea studiilor liceale, însă părinţii săi nu îi permit acest lucru.

O adolescentă din Harghita și-a dat în judecată părinții pentru că nu o lăsau să aibă o relație cu un băiat rrom. Decizia luată de judecători
O adolescentă și-a dat părinții în judecată.

Cum au reacționat părinții

În timpul procesului, părinții adolescentei au susținut că au posibilităţi financiare limitate, dar cu toate acestea au oferit celor patru copii „tot ce se putea oferi, pentru ca aceştia să beneficieze de condiţii optime de creştere și educare, fără nicio diferenţa, față de toți copii lor, inclusiv față de reclamantă”, relatează Adevărul.

Aceștiau au mai precizat că înainte de a deschide proces, fiica lor a cunoscut un băiat de etnia rromă, în vârstă de 22 de ani, iar în luna iulie 2022 a fugit cu acesta. Fata a fost adusă acasă de Poliție, însă la scurtă vreme a plecat din nou și nu s-a mai întors. Părinți au mai explicat că sprijină educaţia şcolară a fetei, care a terminat clasa a VIII-a și a fost înscrisă la liceu, dar au aflat că are 177 de absențe nemotivate și mediile neîncheiate pe primul semestru.

Ce verdict a dat instanța

În cadrul procesului a fost realizată și o expertiză și a fost audiată ca martor mama băiatului de etnie rromă, care nu a știut să spună la ce liceu este înscrisă minora şi nici nu a putut să confirme dacă adolescenta vrea să-și continue studiile. Declaraţiile martorei „au confirmat doar faptul că minora doreşte să aibă o relaţie cu fiul martorei, pe care şi martora o doreşte, urmând ca în viitor să se căsătorească”.

După audierea adolescentei, judecătorul a ajuns la concluzia că demersul ei are un singur scop: acela de a fi împreună cu iubitul său. De asemenea, instanța a susținut că „atitudinea agresivă a părinților sau împotrivirea acestora ca reclamanta să-şi continue evoluţia şcolară, nu au fost confirmate de probele administrate în cauză, nefiind nici măcar invocate concret de reclamantă la interogatoriu”.

Aceste motive expuse de reclamantă sunt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate şi nici nu i-ar proteja cel mai bine interesele minorei”, a decis judecătorul.

Instanța a mai arătat că în cazul în care solicitarea adolescentei ar fi admisă „interesul superior al copilului nu ar fi protejat, reclamanta având în continuare nevoie de îndrumarea şi sfaturile părinţilor, chiar dacă nu este de acord cu opiniile părinţilor”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...