„Nu se va întâmpla nimic îngrozitor”, dacă Rusia iese din G20. Anunț de ultimă oră făcut de Kremlin

25 03. 2022, 14:28

Moscova a răspuns comentariilor președintelui american Joe Biden referitoare la excluderea Rusiei din G20, pe fondul războiului din Ucraina. Kremlinul este în favoarea scoaterii Federației Ruse din forumul celor mai puternice economii ale lumii și explică faptul că „nu se va întâmpla nimic îngrozitor” în urma acestei decizii.

Rusia ar putea pleca din G20. Kremlinul a comentat acest aspect

Recent, Statele Unite ale Americii și alte țări occidentale au luat în calcul scoaterea Rusiei din Grupul celor 20 de țări economice. Polonia le-ar fi sugerat oficialilor de la Casa Albă să înlocuiască Rusia în forum, propunere care ar fi primit un „răspuns pozitiv”. Informația a ajuns la Kremlin, iar reacția nu a întârziat să apară.

Potrivit purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, „nu se va întâmpla nimic îngrozitor” în cazul în care Federația Rusă este dată afară din G20. Acesta a lansat critici la adresa unor membri ai grupului, declarând că „se află într-o stare de război economic cu noi”.

„Formatul G20 este important, dar în circumstanțele actuale, când majoritatea membrilor se află într-o stare de război economic cu noi, nu se va întâmpla nimic groaznic”, a declarat Dmitri Peskov jurnaliștilor.

Omul lui Putin avertizează că eforturile de a izola Moscova vor eșua

Peskov a spus că lumea nu se rezumă la SUA sau Europa și a prezis că eforturile de a izola Moscova vor eșua.

Oamenii de rând din Rusia se confruntă cu prețuri mai mari la alimente și lipsa unor bunuri, după ce SUA, UE, Marea Britanie și aliații au impus măsuri menite să dăuneze economiei ruse.

Ce este G20

G20 reunește cele mai mari economii ale lumii. Grupul își propune să coordoneze acțiuni pentru problemele care afectează economia globală, cum ar fi schimbările climatice. Forumul a fost creat în 1999, după crizele din Asia și Rusia, cu scopul de a avea laolaltă economiile dezvoltate și emergente.

Din G20 fac parte țări precum Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, SUA, Canada, Japonia, Rusia, Argentina, Brazilia, Mexic, China, India, Australia, Indonezia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud și Turcia, alături de reprezentanți ai Uniunii Europene, Fondului Monetar Internațional și ai Băncii Mondiale. Toate aceste state reprezintă două treimi din populația planetei și aproape 90% din PIB-ul acesteia.

China se opune expulzării Rusiei din forumul celor mai puternice economii mondiale

În urmă cu două zile, China a transmis că niciun membru al G20 nu are dreptul să „expulzeze o altă țară”, după ce s-a aflat că SUA și aliații occidentali evaluează dacă Rusia mai rămâne sau nu în grupul marilor economii, ca răspuns la invazia Ucrainei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, este de părere că forumul ar trebui să „practice un adevărat multilateralism” și „să consolideze solidaritatea și cooperarea”.

„Rusia este un membru important [al G20]”, a declarat oficialul chinez, notează CNN.

Tot miercuri, ambasadorul rus în Indonezia, Lyudmila Vorobieva, a evidențiat că președintele Vladimir Putin „dorește să meargă” la summitul liderilor G20 din Bali, de la sfârșitul acestui an. Prezența liderului de la Kremlin va „depinde de multe lucruri, inclusiv de situația Covid”, a precizat Vorobieva.