Află de ce să nu mai adaugi lămâie în ceai. Pentru mulți, a devenit un gest reflex, mai ales în perioadele în care suntem răciți sau doar simțim că avem căile respiratorii blocate, însă este o greșeală, spun specialiștii.
Fie că îl preferi pe cel negru, verde, cu zahăr sau fără, cu miere, cu lapte sau cu alte siropuri și arome, ceaiul este băutura aleasă de foarte mulți în momentul în care vor să își răsfețe papilele gustative sau vor să se încălzească după o perioadă în care au stat în frig.
Încă din anii copilăriei învățăm că de fiecare dată când suntem răciți sau avem gripă trebuie să bem ceai, iar de cele mai multe ori, în cana cu băutura fierbinte se adaugă și zeama de lămâie. O greșeală, spun specialiștii.
Se pare că această combinație între lămâie și ceai fierbinte ar trebui, de fapt, evitată.
Știm deja că lămâia este bogată în vitamina C, un compus sensibil la lumină, dar și la căldură.

La temperaturi ridicate, structura acestei substanțe este distrusă, pierzându-și proprietățile benefice pentru organismul uman.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Folosirea lămâii este cu adevărat importantă în rutina de gătit. Lămâia este bogată în vitamina C, care este un nutrient esențial de care organismul are nevoie zilnic. Corpul nostru nu stochează și nu produce vitamina C. Prin urmare, un aport zilnic de vitamina C este cu adevărat important pentru o sănătate bună și longevitate.
Dar ce e important de înțeles despre vitamina C este că este un nutrient foarte sensibil. Este ușor distrus de căldură. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să puneți niciodată zeamă de lămâie peste sau în alimentele care sunt foarte fierbinți sau încă pe flacără.”, a explicat Juhi Kapoor, nutriționistă, pe pagina personală de Instagram.
Cu alte cuvinte, zeama de lămâie nu ar trebui adăugată în preparate sau băuturi fierbinți, pentru că altfel nu vom mai beneficia de proprietățile vitaminei C din compoziția ei.
Acest compus are numeroase beneficii pentru buna funcționare a organismului uman, precum: creșterea imunității, îmbunătățirea capacității corpului de a absorbi fierul și, în același timp, joacă un rol important în menținerea sănătății sistemului osos.