Noua afacere care le va aduce bani mulţi fraţilor Pavăl. Vor da lovitura şi în domeniul farmaceutic

Stan Filon 06.05.2022, 13:44
Noua afacere care le va aduce bani mulţi fraţilor Pavăl. Vor da lovitura şi în domeniul farmaceutic

Frații Pavăl se implică într-o nouă afacere care le va aduce încă un profit spectaculos, dacă tranzacția va fi aprobată de Consiliul Concurenței. După ce au devenit cunoscuți pe plan național cu magazinele Dedeman, frații Pavăl au dezvoltat mai multe afaceri. Aceștia au afaceri în domeniul întreținerii și reparării autovehiculelor, dezvoltare imobiliară, închiriere și subînchiriere de bunuri proprii sau închiriate, precum și fabricarea de cărămizi, țigle și alte produse pentru construcții, din argilă arsă. Ei bine, acum cei doi frați celebri vor să dea lovitura în domeniul farmaceutic.

Noua afacere care le va aduce bani mulţi fraţilor Pavăl

Adrian şi Dragoş Pavăl s-au decis acum să cumpere o parte din capitalul social al comapaniilor care dețin Farmaciile Tei. Vorbim despre grupul fondat de Roxana Maftei, Farmaciile Tei și Bebe Tei, care vinde 30% din capitalul social către Pavăl Holding. Tranzacția este însă analizată de Consiliul Concurenţei, după cum a informat vineri autoritatea de Concurenţă.

„În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, se menționează în comunicatul oficial.

Noua afacere care le va aduce bani multi fratilor Paval
Noua afacere care le va aduce bani multi fratilor Paval

Tranzacția este analizată de Consiliul Concurenței

Farmacia Tei desfășoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse farmaceutice și parafarmaceutice, prin intermediul a 6 farmacii fizice (5 în București și una în Constanța), precum și online.

Bebetei Investments Group SRL desfășoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse de larg consum, cu predominanță produse de îngrijire personală și produse destinate copiilor. Această activitate se desfășoară prin intermediul a 5 magazine fizice (4 în București și unul în Constanța), precum și a unui magazin online. În plus, Bebetei deține în București și o drogherie.

Pe de altă parte, cumpărătorul, Pavăl Holding S.R.L., este societatea-mamă a unui grup de companii care desfășoară activități în mai multe domenii, printre care: comercializare cu amănuntul a articolelor de bricolaj, întreținere și reparare a autovehiculelor, dezvoltare imobiliară, închiriere și subînchiriere de bunuri proprii sau închiriate, precum și fabricarea de cărămizi, țigle și alte produse pentru construcții, din argilă arsă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...