Noi zboruri au fost suspendate, până pe 15 octombrie 2020. Care sunt țările vizate. Românii nu mai pot călători aici

Care sunt țările în care zborurile au fost suspendate foto - Pexels

Pandemia de coronavirus a afectat numeroase sectoare ale economiei, în special pe cel al transporturilor aeriene. Astfel, în ciuda măsurilor de relaxare, numeroase companii aeriene anunță restricții în privința unor țări pe care le tranzitează. Un anunț recent stabilește o serie de zboruri suspendate până pe data de 15 octombrie 2020. Află care sunt țările pentru care se aplică aceste măsuri.

Zboruri suspendate până pe 15 octombrie 2020

Românii nu vor putea călătorii deocamdată către țări precum Republica Moldova și Israel. Compania aeriană TAROM a anunțat că va suspenda cursele comerciale până la data de 15 octombrie 2020, către sau dinspre cele două state. Acestea au introdus noi restricții în contextul pandemiei de Covid-19.

Totodată, decizia autorităților române de a prelungi starea de alertă pentru încă 30 de zile, până la jumătatea lunii octombrie, a dus la o astfel de reacție din partea TAROM. Există, însă, o serie de categorii de curse aeriene care fac excepție de la această nouă regulă. Printre acestea se numără cursele cargo, care transportă mărfuri, cursele speciale de intervenție solicitate de către autorități. De asemenea, cursele medicale, cursele care transportă personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură, precum și zboruri de repatriere (chartere speciale) sunt vizate.

Cei care urmau să călătorească în Republica Moldova și Israel, cu TAROM, pot să reprogrameze călătoriile fără a plăti taxe de modificare, fiind posibilă și rambursarea sumelor. Aceste modificări pot fi realizate în 12 luni de la data emiterii biletelor.

Cursele aeriene TAROM către și dinspre Republica Moldova și Israel sunt suspendate foto - Pexels

Cursele aeriene TAROM către și dinspre Republica Moldova și Israel sunt suspendate
foto – Pexels

Situația Covid-19 în România

Deocamdată, România se află pe lista statelor pentru care Republica Moldova impune autoizolare de 14 zile. De asemenea, situația infectărilor cu noul coronavirus este una ce nu pare să se îmbunătățească. În ultimele 24 de ore, România a înregistrat 1.713 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. Astfel, țara noastră a stabilit un nou record de cazuri, de la debutul pandemiei.

Totodată, în privința persoanelor decedate, în intervalul 15 septembrie-16 septembrie, 49 de pacienți au decedat, bilanțul total ajungând la 4.285 morți. Potrivit informațiilor anunțate de către DSU, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.854. Dintre acestea, 471 sunt internate la ATI.

În acest context, autoritățile recomandă purtarea măștii de protecție, igiena riguroasă a mâinilor și păstrarea distanței sociale.

Și situația din lume este una dificilă. Israelul este prima țară care a revenit la carantină generală la nivel național. Această măsură vine după ce cazurile de infectare cu noul coronavirus au izbucnit în teritoriu. Decizia este valabilă pentru următoarele trei săptămâni, începând cu 13 septembrie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI