Nicoleta şi Iuliana Luciu, întâlnire neaşteptată cu Oana Zăvoranu. Cele două surori nu ar fi vrut să intre în acelaşi lift cu bruneta

Ana Anitoiu 18.06.2022, 12:06

Nicoleta şi Iuliana Luciu ar fi avut o întâlnire neaşteptată cu Oana Zăvoranu, într-un centru comercial din București. Cele două surori nu ar fi vrut să intre în acelaşi lift cu bruneta, dar ar fi fost nevoite să o facă, în cele din urmă.

Cum ar fi reacționat Nicoleta și Iuliana Luciu la întâlnirea cu Oana Zăvoranu

Întâlnirea dintre aceste vedete ar fi avut loc duminică, în mall Băneasa. Nicoleta și Iuliana Luciu ar fi luat masa la un restaurant de la primul etaj al centrului comercial, alături de soțul primeia dintre ele, omul de afaceri Zsolt Csergo. Oana Zăvoranu ar fi mers la cumpărături, împreună cu un bărbat cu vârsta în jur de 50 de ani, care-i căra plasele.

La un moment dat, Nicoleta Luciu ar fi ajuns alături de sora și soțul ei în dreptul liftului, cu intenția de a ajunge la mașina cu care ajunseseră la mall, aflată în parcarea centrului comercial. Doar că în lift s-ar fi aflat Oana Zăvoranu.

„Nicoleta, Iuliana și Zsolt s-au ridicat de la masă și au vrut să ia liftul de la etajul 1, pentru a ajunge în parcarea subterană, liftul acela transparent de lângă scări. În el tocmai urcase Oana Zavoranu, care aștepta să se închidă ușile. Când au văzut cine e în lift, Nicoleta și Iuliana s-au dat înapoi, parcă speriate, nu au mai vrut să urce, dar a intervenit Zsolt…

Nervos, le-a împins și le-a spus să urce. După aceea, Oana Zavoranu s-a întors, și ea era nervoasă, cu spatele la ei și așa a coborât cu liftul. Nu s-au salutat nici când s-au întâlnit, nu au schimbat o vorbă în lift, zici că erau dușmani”, a spus un presupus martor, potrivit cancan.ro.

Nicoleta si Iuliana Luciu, intalnire neasteptata cu Oana Zavoranu
Oana Zavoranu

Ce a spus Oana Zăvoranu despre Nicoleta Luciu

În urmă cu ceva timp, Oana Zăvoranu a spus, la podcastul „Acasă la Măruță”, că pentru ea, Nicoleta Luciu este unul dintre motivele pentru care ei îi este frică să rămână însărcinată. Vedeta a dezvăluit că ar fi putut să devină mamă de trei ori, dar a ales să facă întrerupere, pentru că „nu a simțit”. Într-una dintre aceste dăți, Pepe ar fi fost tatăl copilului.

„Mă văd mamă, dar mi-e frică de perioada de gravidenie, pentru că am văzut foarte multe gravide urâte. (…) Nicoleta Luciu este unul dintre motivele pentru care mie mi-e frică de gravidenie, să ne înțelegem. Și-a revenit, dar eu am rămas pe retină cu imaginea aia”, a spus Oana Zăvoranu, precizând că vrea să apeleze la o mamă surogat.

Oana Zăvoranu a mai spus atunci că un copil este binevenit, dar în cazul în care este făcut cu persoana potrivită. Vedeta a precizat că, de multe ori, o femeie își iubește copilul deoarece îl vede în el pe bărbatul pe care îl iubește.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...