EXCLUSIV

Neînțelegeri între părțile române și bulgare pe Dunăre: „Nu au făcut nimic și toată problema pleacă de acolo”

Gabriela del Pupo 22.07.2022, 11:43
Neînțelegeri între părțile române și bulgare pe Dunăre: „Nu au făcut nimic și toată problema pleacă de acolo”

An de an se intervine cu dragaje pe Dunăre pentru a asigura navigația, dar seceta de anul acesta a făcut ca efortul să fie substanțial. Guvernul a dat o hotărâre în Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru ca Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) să intervină și pe partea bulgară. Intervenția implică și costuri suplimentare care însă vor trebui să fie returnate de Bulgaria care, din spusele specialiștilor români, a ignorat problema scăderii debitului.

„Se înregistrează un flux ridicat de trafic pe Dunăre şi avem nevoie să degajăm”

Premierul spune că navigația pe Dunăre este mai intensă decât în alți ani și că debitul a scăzut considerabil. În urmă cu doar o zi mai multe barje sârbești încărcate cu cărbune au rămas blocate și din cauza căldurii s-a stârnit un incendiu de proporții. Cu atât mai mult fluiditatea navigației este esențială având în vedere specificul anumitor materiale care sunt transportate atât în țară cât și in Bulgaria.

„Este foarte clar că pe fluviul Dunărea avem o scădere a debitului cu peste 50 la sută şi de aceea în decizia CNSU de ieri după amiază, am stabilit ca pe o porţiune să se intervină astfel încât să se asigure navigabilitatea în sectorul respectiv, ţinând cont de faptul că mai abitir ca anii precedenţi se înregistrează un flux ridicat de trafic pe Dunăre şi avem nevoie să degajăm şi să asigurăm dragarea astfel încât să fie asigurată fluiditatea traficului. Va cer să fiți pregătiți să interveniți în orice moment! Seriozitate maximă, coordonare, responsabilitate și activitate 24 cu 7!”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Incident ecologic pe Dunare. E risc de explozie, trei barje pline cu carbuni au luat foc in zona portului Giurgiu
Fumul gros se poate vedea din departare

„Preluăm noi ceea ce trebuiau să facă bulgarii și nu fac”

Impact.ro a stat de vorbă cu reprezentanții Administrației Fluviale a Dunării de Jos care au explicat care sunt următorii pași pentru a nu risca un blocaj al navigației pe Dunăre. Din păcate costurile sunt considerabile iar volumul de muncă va fi mai mare pentru că după ce asigură dragajul pe partea din țară, echipamentele cu care se lucrează trebuie să intre în Bulgaria. Și din punct de vedere birocratic este un proces care cere timp pentru a se obține toate acordurile necesare unei astfel de intervenții.

„Partea română a hotărât să preluăm noi ceea ce trebuiau să facă bulgarii și nu fac, să suplinim noi. S-a dat o hotărâre de urgență prin care să se abiliteze statul român să facă aceste dragaje. Noi așteptăm să ni se aloce fondurile și să se facă toate demersurile legale pentru a înainta părții bulgare, care la rândul ei trebuie să fie de acord cu acest lucru. Pentru că aceste acțiuni se fac cu niște cheltuieli, care nu erau în dreptul părții române, facem ca un împrumut acum. Facem noi treaba lor dar dânșii trebuie după aceea să ne dea bani.

Dragaj este singurul lucru pe care îl putem face, zona Belenei este pe teritoriul bulgar, și dânșii nu au facut nimic acolo și toată problema pleacă de acolo. Fondurile se vor aloca dar trebuiesc niște calcule, avem nevoie de motorină și de utilaje, care pe contractele pe care le avem în desfășurare lucrează pentru partea română. Nu putem să ne împărțim în două, asigurăm condiții de navigație pe zona noastră și intrăm să suplinim ceea ce nu au făcut ei. Problema este rezolvabilă din punct de vedere tehnic dar este anevoioasă. Din experiențele anterioare ei nu au făcut niciodată lucrul acesta pentru că nu îi interesează. Este o nesimțire crasă ăsta este cuvântul și mi-l asum.” spune Florin Cuzum Toma, director de cale navigabilă AFDJ, Galați.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...