Negocieri de pace între Rusia și Ucraina. Moscova s-a răzgândit. ”Nu există ceva promițător”

Beatrice Dumitru 30.03.2022, 14:52
Negocieri de pace între Rusia și Ucraina. Moscova s-a răzgândit. ”Nu există ceva promițător”

Rusia și Ucraina s-au întâlnit într-o nouă rundă de negocieri față în față, în încecarea de a pune capăt războiului care durează de mai bine de o lună. Deși, după discuții, cele două părți au declarat că s-au înregistrat progrese, la doar o zi de la întâlnirea de la Istanbul fiecare vede lucrurile diferit, iar cea care a schimbat tonul este Rusia.

Rusia, schimbare de poziție

Ucraina și-a prezentat cererile pentru încetarea războilui la întâlnirea de la Istanbul dintre cele două părți, într-o nouă rundă de negocieri față în față, ceea ce nu se mai întâmplase din 10 martie, când a avut loc o discuție între miniștrii de Externe de la Moscova și Kiev.

Rusia a salutat faptul că Ucraina și-a exprimat în scris cererile pentru a pune capăt războiului, dar a precizat că, deocamdată, nu există semne de progrese, deși, la ieșirea de la negocieri delegația rusă anunța că discuțiile au avansat și este posibilă o întâlnire Putin-Zelenski. Însă, după doar 24 de ore, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu a observat nimic cu adevărat promițător și a susținut că urmează o perioadă lungă de muncă, notează Reuters.

Negocieri de pace între Rusia și Ucraina. Moscova s-a răzgândit. ”Nu există ceva promițător”
Trupele ruse au distrus mai multe orașe ucrainene. Foto: Twitter

Nu putem afirma că a existat ceva prea promițător sau vreun progres. Moscova consideră că este pozitiv faptul că Ucraina a început să-și prezinte cererile în scris”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cererile Ucrainei

Negociatorii de la Kiev au declarat la Istanbul că au propus ca Ucraina să adopte statutul de neutralitate în schimbul garanțiilor de securitate, ceea ce înseamnă că nu se va alătura alianțelor militare și nu va găzdui baze militare pentru alte țări.

Propunerile au inclus și o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul peninsulei Crimeea, pe care Moscova a anexat-o de la Ucraina în 2014, însă Dmitri Peskov a spus că acest teritoriu este „parte a Federației Ruse”, iar constituția exclude discuții referitoare la soarta oricărei regiuni rusești, chiar și cu Ucraina.

Rusia a trimis zeci de mii de trupe în Ucraina pe 24 februarie, în ceea ce a numit o „operațiune specială” pentru a distruge capacitățile militare ale vecinului său din sud și pentru a elimina oamenii despre care susține că sunt naționaliști periculoși. Forțele ucrainene au rezistat eroic și au împiedicat armata rusă să cucerească vreun oraș important.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...