Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner sunt împreună de nouă ani, deși mulți nu au dat multe șanse acestei relații. Acum, cei doi trec prin momente grele, după ce o persoană dragă s-a stins din viață, prilej cu care Mihaela Rădulescu a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
Mihaela Rădulescu (53 ani) este una dintre cele mai apreciate vedete din România. După divorțul de Elan Schwartzenberg aceasta și-a găsit liniștea în brațele austriacului Felix Baumgartner, cu care locuiște la Monaco. Cei doi au o viață liniștită, dar acum trec prin clipe mai puțin plăcute.
Mihaela Rădulescu a dezvăluit pe rețelele de socializare că unul dintre cei mai buni prieteni ai iubitului său s-a stins din viață. Acesta a fost mereu aproape de Felix Baumgartner și l-a ghidat în cariera de cascador. Este vorba despre Dietrich Matechitz, co-fondatorul companiei Red Bull. Fosta prezentatoare TV a mai mărturisit că și-a văzut iubitul pentru prima dată plângând, atunci când a primit un telefon din partea lui Dietrich Matechitz pentru a-și lua „La revedere”.

„Nu sunt un atlet. Dar îmi împart viața cu unul și am întâlnit atât de mulți, în întreaga lume. Bărbați și femei extraordinari, încurajați să-și forțeze abilitățile, să facă performanțe incredibile și inspirate. Nu doar încurajați, ci având sprijinul financiar potrivit pentru a face ceea ce le cere talentul și visele. Dietrich Matechitz a fost CEL din spatele realizărilor lor. Lumea sporturilor extreme este moștenirea lui, printre alte lucruri extraordinare pe care le-a făcut. Știu atât de multe povești de la Felix despre felul în care Dietrich a atins atât de multe vieți… și cu siguranță a lui… În 9 ani de cand il stiu pe Felix a fost prima data când i-am vazut lacrimile…. Nu astăzi, când Dietrich a murit… Dar acum câteva zile, când Dietrich l-a sunat pe Felix să-i spună… „La mulți ani pentru a 10-a aniversare” și… La revedere… Asta nu voi uita niciodată. Continuă să zbori, dle Mateschitz. Toată dragostea mea adevărată pentru familie”, a scris Mihaela Rădulescu pe Instagram.
Mihaela Rădulescu s-a mutat la Monaco în urmă cu 15 ani și a revenit în țară doar pentru proiectele în care a fost implicată. Dar în luna septembrie, ea a anunțat că se retragă din viața publică și a explicat și de ce a ales să ia această decizie. Ea a spus spus că avea nevoie de intimitate pentru a-i oferi sentimentul de singuranță și că se simte foarte bine așa.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Fosta prezentatoare a fost căsătorită cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg timp de patru ani, din 2004 până în 2008, și au un fiu în vârstă de 15 ani, care studiază în SUA.