Mirel Rădoi și-a adus la Craiova mașina de 600.000 de euro. În lume există doar 25 de modele

Ioana Bucur 10.08.2022, 16:05

Mirel Rădoi a făcut spectacol la Craiova, chiar înainte de a fi prezentat, în mod oficial, ca noul antrenor al echipei. Fostul selecționer al naționalei a apărut la volanului unei mașini ce valorează în jur de 600.000 de euro. În întreaga lume există doar 25 de exemplare. Rădoi l-a înlocuit la gruparea olteană pe Laszlo Balint, urmând să își facă debutul pe banca tehnică joi, în returul cu Zorya.

Mirel Rădoi, noul antrenor al echipei Universitatea Craiova

După despărțirea de Laszlo Balint, Mirel Rădoi a fost anunțat ca noul antrenor al echipei Universitatea Craiova. El a fost prezentat, în mod oficial, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

„Nu o să auziţi cuvinte măreţe de la mine, pentru că sunt venit să muncesc în primul rând, să rezolvăm problemele care sunt. Dacă n-ar fi fost probleme n-aş fi fost în faţa dumneavoastră şi probabil Balint ar fi rămas. Nu putem să promitem ceva ce nu putem avea în mână.

Performanţele nu pot fi făcute decât dacă luăm fiecare meci în parte. Cel mai important meci pentru noi este meciul de joi. Pot să spun că este un vis împlinit. Mi-am dorit din momentul în care am început să antrenez că aş vrea la unele cluburi. N-aş vrea să se speculeze că partea financiară ar conta mai mult sau mai puţin. Condiţiile sunt altele şi au fost acceptate şi de o parte şi de cealaltă”, a declarat Rădoi.

Fostul selecționer al naționalei a mărturisit că este entuziasmat să înceapă acest nou capitol al carierei sale.

„Nu mai aveam răbdare să stau acasă. Sunt nerăbdător să încep această muncă zi de zi”, a adăugat el.

Mirel Radoi si-a adus la Craiova masina de 600.000 de euro. In lume exista doar 25 de modele

Tehnicianul a apărut la conferința de presă la volanul unui bolid în valoare de 600.000 de euro

Doar că spectacolul a început cu puțin timp înainte de conferința de presă organizată de clubul sportiv. Mirel Rădoi și-a făcut apariția la volanului unei bijuterii pe patru roți, o mașină ce ar valora undeva în jur de 600.000 de euro și din care există doar 25 de exemplare în întreaga lume. Este vorba despre un Mercedes BRABUS 900 ROCKET EDITION, o mașină la care ar visa orice pasionat de automobile, scrie Sport.ro.

Antrenorul are o colecție impresionantă de mașini, unele dintre ele trecând printr-o serie de modificări pentru a fi pe placul celebrului șofer. Prima care a fost tunată a fost Rolls Royce-ul Cullinan, pentru care a ales o altă culoare, dar și un nou set de jante, de la Mansory. A urmat apoi Mercedes-ul GLC63 AMG S, care a trecut și el printr-o schimbare de culoare.

Pe una dintre achizițiile sale mai noi, Lamborghini Urus Mansory Venatus, a fost aplicată o folie de protecție lichidă, transparentă și mată. Același tratament l-a primit și un Mercedes S63 AMG Brabus 700.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...