Minunile neștiute ale lui Arsenie Boca. Se împlinesc 112 ani de la nașterea lui

29 09. 2022, 07:00

Arsenie Boca este o figură emblematică pentru creștinii ortodocși din România, iar minunile pe care se spune că le-a făcut îi determină pe mulți să îl considere un sfânt. Chiar dacă nu este canonizat încă, mii de credincioși iau cu asalt mănăstirea de la Prislop, unde a slujit părintele, în căutarea rezolvării la unele probleme pe care la au.

Minunile pe care le-a înfăptuit Arsenie Boca

Joi, 29 septembrie, se împlinesc 112 ani de la nașterea părintelui Arsenie Boca, despre care mulți cred că a avut toate calitățile unui sfânt. Călugărul a început să fie cunoscut încă din anii ’40, iar curând s-a dus vorba despre harul lui. Arsenie Boca a studiat Teologia, dar a făcut și studii de medicină, iar la acea vreme era favoritul Mitropolitului Nicolae Bălan. Acesta l-a încurajat să studieze și arta și să meargă la Muntele Athos.

Arsenie Boca a ajuns la sufletele credincioșilor odată cu înființarea „mișcării de reînviere duhovnicească”, ce la scurt timp a cuprins tot Ardealul. În 1948 era deja stareț la Mănăstirea Prislop, însă Patriarhul Iustinian îi prevedea un viitor de arhiereu la București. În plin regim comunist, securitatea l-a trimis pe preot la Canal, în 1951.

Harul starețului nu s-a risipit însă, iar cei care l-au studiat după moarte au adunat poveștile despre minunile pe care le-a înfăptuit Arsenie Boca fie în cărți despre viața sa, fie în articole de specialitate. Cel mai asedea se vorbește despre vindecări miraculoase, grație credinței.

„În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: ‘Măi fraţilor, eu văz’. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la pat a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal”, se arată în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, apărută în Colecţia „Ortopraxia”, în 2008, cu binecuvântarea IPS Dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.

Joi, 29 septembrie, se implinesc 112 ani de la nasterea lui Arsenie Boca

„În circa o săptămână, orbul s-a vindecat”

„Un orb a stat o lună de zile la mănăstire şi cânta mereu o cântare despre pace. Într-o zi, după vecernie, după ce au ieşit toţi din biserică, părintele Arsenie l-a luat pe orb afară şi i-a zis să se uite în sus şi să-i spună dacă vede ceva şi i-a răspuns că parcă zăreşte ceva. A doua zi, după vecernie, din nou l-a luat şi i-a zis să privească spre cer, iar orbul i-a zis că vede mai bine. În a treia zi orbul a văzut şi mai bine. În circa o săptămână orbul s-a vindecat”, relatează autorii cărţii „Sfântul părinte Arsenie Boca”.

O altă poveste despre minunile lui Arsenie Boca a fost spusă de preotul hunedorean Oprea Crăciun, din Cinciş. Acesta spunea că, în anii 1950, un localnic din sat a fost martor la o vindecare miraculoasă.

„Când părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna părintelui. Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. ‘Ba poate’, a zis părintele şi a întins mâna copilului. Copilul a prins cu mâna un deget al părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci nu a mai avut nimic şi a putut să meargă”, relata preotul, potrivit cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

Harul părintelui Arsenie Boca se manifestă și în prezent, spun credincioșii care iau cu asalt cu miile lăsașul de cult de la Prislop. Enoriașii care cred în puterile fostului stareț merg să se reculeagă și să se roage la Prislop, în speranța că vor găsi rezolvarea la problemele pe care le au. Dincolo de povești și mărturii, marketigul religios care s-a creat în jurul numelui părintelui Arsenie Boca este uriaș, iar mulți au speculat acest lucru, transformându-l într-o afacere.