Minune în Italia. S-a întâmplat pentru prima oară după aproape trei luni

04 06. 2020, 09:41

Veste bună pentru italieni, dar și pentru turiștii străini îndrăgostiți de Italia. La aproape trei luni de la declanșarea pandemiei, italienii au redeschis granițele pentru turiști. Zborurile internaționale au fost reluate pe aeroporturile din cele trei mari orașe: Roma, Milano și Napoli, iar circulația a fost permisă între cele 20 de zone ale țării.

Momentul mult-așteptat de italieni, după aproape trei luni de restricții

După o lună de ridicare graduală a măsurilor luate de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului, italienii au mai făcut un pas către normalizare: au redeschis granițele pentru turiștii străini. Miercuri a fost prima zi în care Italia a scăpat de restricțiile de călătorie, iar activitatea pe aeroportul Fiumicino din Roma a început să crească: au fost programate 30 de zboruri internaționale, potrivit Business24.ro.

Tot miercuri autoritățile din peninsulă au ridicat restricțiile de călătorie și între cele 20 de regiuni ale țării. Acest lucru a dus inevitabil la crearea de ambuteiaje, în special în zona de sud, mai exact în Messina, acolo unde oamenii s-au îmbulzit pentru a se îmbarca pe feriboat-uri cu destinația spre continent.

Și mersul trenurilor se desfășoară în condiții normale, potrivit ministrului Transporturilor din Italia, Paola De Micheli, care a mers în inspecție în gara Termini din Roma, pentru a se asigura că măsurile sanitare sunt respectate.

Minune în Italia. S-a întâmplat pentru prima oară după aproape trei luni

Turismul, bula de oxigen pentru italieni

Italia a așteptat cu nerăbdare redeschiderea granițelor și implicit primirea turiștilor străini. O bună parte din economia țării se bazează pe turism, iar pentru relansarea ei era nevoie de această măsura. 13% din produsul intern brut al Ialiei este reprezentat de sectorul turismului.

„Gazduirea de turisti inseamna repornirea economie si a da posibilitatea de a muncii artizanilor, comerciantilor, antreprenorilor si hotelierilor”, a declarat ministrul italian al Afacerilor Externe, Luigi Di Maio, potrivit sursei citate.

În planul de ridicare etapizată a măsurilor de restricție, italienii aveau prevăzută și redeschiderea cafenelelor, a magazinelor și restaurantelor, precum și a majorității monumentelor istorice și muzeelor.

Măsura a fost luată de la începutul lunii, iar în acest moment obiectivele turistice precum: Basilica Sfantul Petru, Colosseumul din Roma, ruinele din Pompei, turnul din Pisa, catedralele din Milano si Florenta, muzeele din Vatican etc, au fost deschise publicului.

E drept că lumea nu se înghesuie deocamdată să le viziteze, așa cum se întâmpla înainte de pandemie.

Italia se confruntă în acest moment cu cea mai gravă recesiune de după Cel De-al Doilea Război Mondial.

Potrivit statisticilor, de la începutul epidemiei, în italia au murit 33.500 de persoane din cauza coronavirusului.